Într-o țară în care unul din cinci locuitori are credite la bănci (peste jumătate dintre familii, probabil), într-o țară ce a cunoscut extazul plasmei luate cu buletinul și agonia mașinii în leasing luată de portărei sau a apartamentului vândut de bancă, într-o țară în care valoarea medie a depozitelor bancare este la jumătate față de Bulgaria și aproape 1/20 față de Germania, rolul băncii centrale nu poate fi doar unul ce vizează politicile macroeconomice. Implicațiile sociale și politice sunt majore și, de aici, interesul major stârnit de subiectul alegerii noii conduceri a instituției.
BNR este condusă de un Consiliu de Administraţie alcătuit din 9 membri numiţi de Parlament, cu nominalizarea conducerii executive, pe o perioadă de 5 ani.
(Graficele se găsesc în galeria foto a materialului)
O grabă neașteptată l-a cuprins pe Victor Ponta, premier și președinte al PSD – partid ce controlează majoritatea parlamentară – cu privire la alegerea unui nou consiliu de administrație la Banca Națională (BNR). Acesta a declarat luni că alegerile pentru noul Consiliu de Administrație al BNR vor avea loc în această lună, chiar dacă mandatele membrilor CA expiră abia în septembrie și că PSD îl va susține pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat.
Declarația este o reafirmare a sprijinului pentru Isărescu, exprimat de Victor Ponta încă din aprilie. Atunci, premierul spunea că Mugur Isărescu nu se numără printre variantele de președinte al României, întrucât își dorește un nou mandat la conducerea BNR. Cât despre guvernator, acesta afirma, la sfârșitul anului trecut, că nu-și dorește funcția de șef de stat, iar cu privire la președinția Băncii Centrale se mai gândește.
BNR a fost și obiectul unui episod al războiului Băsescu-Ponta, în contextul electo-ratei. Șeful statului acuza atunci că premierul își dorește subordonarea tuturor instituțiilor. „Nu vreau ca BNR să ajungă la cheremul Guvernului. A fost criză grea în România in 2009- 2010, şi nimeni nu a îndrăznit să spuna BNR ce să facă. Teama mea e să nu pice sub control politic BNR”, spunea atunci Traian Băsescu.
Băsescu a calificat electo-rata ca fiind o măsură populistă și l-a nominalizat pe prim-viceguvernatorul BNR Florin Georgescu – fost ministru PSD al Finanțelor în Cabinetul Văcăroiu – ca inițiator al acestei măsuri.
„N-aş vrea să dea telefon premierul la BNR să bage niste lei în piaţa care are nevoie de inflaţie. Esenţial este să nu se treacă la un sistem în care BNR execută dispozitiile Guvernului. BNR e indepedentă”, a mai spus președintele.
Guvernatorul BNR nu a răspuns imediat acestor acuzații de subordonare politică, însă două luni mai târziu, la prezentarea Raportului asupra inflației a susținut că nu poate evalua impactul programului guvernamental de restructurare a creditelor – Electo-Rata – și că nu judecă în termeni de bine sau rău. Mugur Isărescu a precizat că Banca Centrală a insistat ca această operaţiune să fie opţională.
De ce a devenit alegerea CA al BNR atât de importantă pentru politicieni? Miza electorală
Dacă la runda anterioară de alegeri impunerea liberalului Bogdan Olteanu – un nespecialist – în poziția de viceguvernator al BNR a stârnit ceva agitație, anul acesta lucrurile se anunță mult mai fierbinți. Unele dintre motive sunt de ordin politic, altele sunt mize economice fundamentale.
Din punct de vedere politic, Mugur Isărescu se află, în majoritatea sondajelor, pe primele 2-3 poziții la încrederea populației. Actualul guvernator s-ar putea dovedi un competitor demn de luat în seamă pentru orice prezidențiabil, mai ales că a mai deținut funcții politice – premier până în 2000 și candidat la președinție, în același an. În plus, Lucian Croitoru, unul dintre actualii săi consilieri și fost iubit al fiicei sale a fost propunerea cu care Traian Băsescu a blocat încercarea Parlamentului de a-l impune premier pe Klaus Iohannis după retragerea PSD de la guvernare, în agitatul an electoral 2009.
Alături de notorietate și încredere, guvernatorul BNR s-a dovedit un foarte abil jucător politic, menținând o independență apreciabilă a instituției față de politicieni. Însă ne aflăm într-un an electoral complicat, iar Banca Națională are încă o mulțime de probleme cu impact electoral major de administrat sau de rezolvat și poate ajuta sau „încurca” socotelile oricărui guvern.
Mizele economice și financiare
Legea falimentului personal permite debitorului să-şi plătească datoriile prin vânzarea bunurilor și, dacă suma obținută nu acoperă toată datoria, se poate stabili un plan de plăţi suplimentare întins pe maximum 5-6 ani. Restul datoriei se şterge.
Varianta românească a legii i-ar fi protejat pe clienții cu datorii foarte mici de riscul de a-și pierde locuințele. Băncile creditoare ar fi fost obligate să-i lase debitorului din venitul lunar, în caz de poprire a salariului, o sumă care să-i asigure un trai decent, iar datornicul ar fi avut posibilitatea de a se prezenta în fața unui judecător cu un plan de redresare financiară și achitare a restanțelor.
Dintre țările europene, doar România și Ungaria nu au o lege a falimentului personal. Ciudat este că autoritățile române spun că FMI se opune adoptării unei legi a falimentului persoanelor fizice, în vreme ce în Ungaria același Fond solicită adoptarea unei astfel de legi. Oricum, între timp din ce în ce mai mulți bancheri încep să susțină adoptarea acestei măsuri legislative. BNR, prin vocea viceguvrnatorului Bogdan Olteanu, o consideră o manipulare a unor lichidatori.
Cu privire la procesele contra clauzelor abuzive, BNR a fost acuzată că a jucat în mod deschis de partea băncilor, motivându-și acțiunea prin nevoia de stabilitate a sistemului bancar. Legea prevede că pot fi declarate abuzive clauzele pentru care banca nu dovedeşte negocierea. Miza proceselor colective constă în faptul că băncile sunt obligate, prin introducerea în noul Cod Civil a acestui tip de procese, să modifice în toate contractele de creditare clauzele care ar fi considerate abuzive de o instanţă printr-un astfel de litigiu.
Un studiu de impact realizat de BNR în 2013 și citat de Mediafax arăta că băncile ar urma să piardă circa 5 miliarde de lei în urma acestor procese. Noul Cod Civil prevede ca aceste procese să aibă ca ultimă instanţă curţile de apel, însă instituțiile de credit și BNR au cerut ca sentințele definitive să nu poată fi date decât de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Legea privind acordarea unor stimulente fiscale pentru cei ce își prelungesc perioada de rambursare a creditelor – electo-rata, cum a fost numită în presă – urma să conducă la diminuarea obligaţiilor lunare de plată ale debitorului pentru o perioadă de cel mult doi ani, iar statul urma să ofere o reducere a impozitelor pentru perioada în care datornicii ajungeau să plătească și sumele amânate. Se pare că măsura va fi opțională și va intra în vigoare de la 1 iulie, adică noul CA al BNR va administra aplicarea electo-ratei.
Uniunea bancară europeană ar putea avea, la rândul său, un impact social semnificativ, prin propunerile referitoare la garantarea integrală a depozitelor și ale tuturor tipurilor de deponenți.
În fine, trecerea la moneda euro, anunțată inițial pentru anul viitor, este un proiect aproape uitat. Guvernatorul Isărescu a afirmat că ținta 2015 iese din discuție. Șeful Băncii Centrale a explicat că este nevoie de un larg consens politic și social și că politicienii ar trebui să-și asume respectarea unor termene intermediare clare. Premierul Victor Ponta declara, în decembrie 2012, că „aderarea la zona euro în 2015 este posibilă, dar nu probabilă”. Un an mai târziu, ținta se muta cu câțiva ani, până în 2018-2020.
Chiar dacă la noi în țară adoptarea monedei euro este privită cu speranță – România fiind și printre membrele UE cu cei mai puțini eurosceptici – experiența țărilor care au trecut la moneda unică europeană este îngrijorătoare. Slovacia, de exemplu, a trecut la euro în 2009, iar un an mai târziu deja se gândea să iasă. Ceea ce înseamnă că administrarea unui astfel de proiect s-ar putea dovedi un cartof fierbinte atât pentru Guvern, cât și pentru BNR.
Politica monetară și decapitalizarea populației
În februarie, reprezentanții BNR se arătau îngrijorați de situația calificată drept paradoxală în care, în ciuda unei temperări a inflației, băncile comerciale oferă randamente tot mai proaste pentru depozite, menținându-le în zona dobânzilor real-negative. Adică, dacă din dobânda primită pentru un depozit se scad impozitul către stat, taxele către bancă și se scade inflația, deponentul va putea cumpăra mai puține lucruri cu acei bani decât atunci când i-a depus.
BNR a cerut instituțiilor de credit să ia măsuri și s-a oprit aici. Băncile, în schimb, vorbesc cu nonșalanță despre dobânzile real-negative, dând vina pe BNR, iar amânarea mult-așteptatei relansări a creditării este pusă pe seama lipsei de cerere eligibilă.
Intrarea dobânzilor la depozite în zona celor real-negative depinde, pe de o parte, de dobânda de politică monetară, stabilită de băncile centrale, în funcție de care băncile comerciale își ajustează nivelul dobânzilor și de rata inflației, pe de altă parte. Anul trecut, „creşterea medie a preţurilor pe total, faţă de 2012, determinată pe baza Indicelui Prețurilor de Consum, a fost de 4,0%”, potrivit INS (rata medie anuală a inflației), iar rata anuală a inflației a fost de 1,55%.
În ce privește dobânzile la depozite, la majoritatea băncilor acestea erau de 3-4% la termene mai mici de un an și de aproximativ 5% la cele pe un an.
Potrivit unui studiu al economistului șef al BNR, Valentin Lazea, „o ţară va prefera o politică monetară laxă (dobânzi real-negative) cu atât mai mult, cu cât: are o datorie publică/PIB mai mare, are o rată mare de creştere a populaţiei, are o reputaţie bună în combaterea inflaţiei, se finanţează prioritar de pe piaţa bursieră, are o economie relativ închisă (exporturi/PIB + importuri/PIB sunt reduse), are deficite de cont curent mici și nu întâmpină dificultăţi în a se finanţa extern”.
Dintre aceste criterii, România nu îndeplinește cel puțin cinci: nu are datorie publică mare, este în declin demografic, ne aflăm doar la a treia țintire reușită a inflației, avem o activitate bursieră foarte restrânsă și avem nevoie de acorduri cu FMI, CE și BM pentru a ne finanța extern. De ce continuă reducerea dobânzii, atunci?
Situația este cu atât mai complicată cu cât, în mod paradoxal, depozitele populației sunt în creștere, cel puțin nominal, iar creditarea este în scădere. O explicație posibilă – criza a crescut temerile și implicit apetitul pentru economisire. Însă apare și un fenomen îngrijorător – tot mai mulți oameni evită băncile, ținând banii „la saltea”.
La sfârșitul anului trecut, depozitele la termen ale populației ajungeau la peste 104 miliarde de lei – aproximativ 23 de miliarde de euro, pe tendință crescătoare. O sumă mare, dacă o comparăm cu nivelul investițiilor străine directe din 2013 – un an foarte bun din acest punct de vedere, de 2,7 miliarde de euro, dar și de aproximativ 2,5 ori mai mare față de maximul postdecembrist de 9,5 miliarde de euro, în 2008. Dacă ar fi atrași și banii celor 30% care economisesc „la saltea”, suma ar crește mai mult.
Ar putea fi foarte important pentru finanțarea afacerilor, având în vedere că economia României este finanțată în proporție de peste 90% de bănci – cel mai probabil pe fondul slăbiciunii bursei locale – față de media UE 27 de 70%. Mai mult, țara noastră, la fel cu celelate din zonă, se confruntă cu repatrierea capitalurilor (și a profiturilor aferente) intrate în anii de boom economic și cu dezintermedierea financiară.
Randamentele negative ale produselor de economisire pot, pe termen mediu, să descurajeze economisirea, contribuind astfel, dacă nu la o sărăcire a populației, cel puțin la un grad mai mare de dependență economică. Iar modelul de finanțare a consumului în detrimentul producției sau, altfel spus, al persoanelor, nu al companiilor – preferabil pentru creditori în condițiile lipsei unei legi a insolvenței persoanelor – ar fi perpetuat, menținând România la statutul de exportator de materii prime și importator de produse cu valoare adăugată mare.
Lucru cu atât mai probabil cu cât – se pare – măsurile actualului cabinet vizează preponderent un model de creștere bazată pe presiune asupra cererii. Ceea ce înseamnă că o relansare a creditării n-ar face decât să transforme, cu mari probleme de sustenabilitate, visele sau capriciile în cerere solvabilă.
