Cererea de creditare pe piaţa bancară românească există, însă nu toţi clienţii îndeplinesc condiţiile pentru a putea fi eligibili când solicită un credit, a declarat luni, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Graţian Gheţea.
„Băncile nu privesc clienţii cu suspiciune, din contră vor să acorde credite. Dar, ca să acorzi credite trebuie să existe cerere eligibilă. Trebuie să ţinem cont şi de faptul că atunci când economia mondială este încă în criză, riscul este evaluat altfel. În momentul de faţă, există lichiditate în sistem dar fiecare bancă are propria strategie de piaţă şi deciziile privind plasamentele trebuie riguros analizate având în vedere nivelul creditelor neperformante. Constituirea de provizioane atât pe segmentul corporate cât şi pe retail, generată de înrăutăţirea calităţii portofoliilor de credite pe fondul deteriorării condiţiilor economice, a menţinut presiunea pe rezultatele nete raportate de instituţiile de credit, astfel că la nivelul sistemului bancar anii 2010 şi 2011 au însemnat pierdere”, a spus Gheţea.
Preşedintele ARB a arătat că băncile comerciale sunt mult mai exigente cu costul operaţiunilor, pe fondul persistenţei crizei şi al creşterii volumului de credite neperformante. „Anii de criză s-au caracterizat printr-o reducere drastică a consumului care a condus la temperarea activităţii de creditare. Instituţiile de credit şi-au adaptat strategia, planurile de expansiune teritorială, portofoliul de produse şi au trecut la un control mai atent al costurilor operaţionale. În scenariul persistenţei efectelor crizei, este posibil să asistăm în continuare la creşterea creditelor neperformante, iar băncile vor fi obligate să constituie noi provizioane ceea ce va eroda profiturile instituţiilor de credit. Probabil că în anumite situaţii se va pune problema întăririi bazei de capital, dar mă aştept să nu ridice probleme”, a subliniat Radu Graţian Gheţea.
Acesta a explicat, pe de altă parte, că expansiunea puternică a creditului, de dinainte de 2008, a avut loc pe fondul unui boom economic în România. „Avansul creditării în perioada de boom economic al României se datorează în principal percepţiilor pozitive privind economia şi evoluţiei salariilor românilor având în vedere că din 2007 România este stat european, iar tendinţa normală era de creştere a veniturilor pentru a se ridica în timp la media europeană. Criza a dejucat planurile şi majoritatea persoanelor juridice şi fizice a fost nevoită să-şi redimensioneze proiectele. Criza a adus pe tapet o serie de discuţii legate de reglementare şi dereglementare. Instituţiile de credit din România au operat în baza unor reglementări existente la acea vreme, inclusiv în ceea ce priveşte acordarea creditului cu buletinul. Cred că sectorul bancar este cel mai reglementat sector de activitate. Dacă ai o normă care îţi interzice o anumită acţiune, nu poţi să procedezi invers pentru că rişti să pierzi poate chiar şi licenţa bancară”, a spus preşedintele ARB.