În principiu, legea dă ocazia debitorului să-şi plătească datoriile faţă de creditori prin vânzarea bunurilor mobile sau imobile. Când suma nu acoperă toată datoria, se poate stabilli un plan de plăţi suplimentare întins pe maxim 5-6 ani iar restul datoriei se şterge.
România, la presiunile băncilor şi FMI, amână adoptarea unei legi a falimentului personal deşi a rămas printre puţinele ţări europene (singura exceptând Ungaria) unde nu există o asemenea lege. In caz că autorităţile se vor răzgândi la un moment dat, iată câteva asemenea legi, prezentate într-un amplu raport London Economics din 2012.
În Cehia, există două proceduri judiciare pentru supra-îndatorare: falimentul şi anularea datoriilor. Legea falimentului poate fi utilizată atât de persoanele fizice cât şi de cele juridice. Declararea falimentului se poate face când debitorul este în imposibilitatea de a-şi plăti creditorii iar suma obligaţiilor sale o depăşeşte valoarea activelor. Procedura poate fi deschisă atât de creditor cât şi de datornic şi presupune conversia activelor în bani de către administratorul falimentului (nu de către creditor deci). După ce aprobă raportul administratorului, instanţa va da o rezoluţie care deschide calea satisfacerii diverşilor creditori din suma rezultată. Anularea datoriilor poate fi solicitată doar de debitor, după ce acesta îşi asumă cu bună credinţă plata a cel puţin 30% din obligaţiile sale în următorii 5 ani, in conditiile in care nu s-a mai aflat in ultimii 5 ani in insolvenţă sau nu a fost condamnat pentru infracţiuni economice. Anularea datoriei se poate face prin vânzarea activelor datornicului, fie prin asumarea unui calendar de plăţi petnru următorii 5 ani. Creditorii sunt forţaţi să aleagă modalitatea de plată, fie îndreptându-se împotriva activelor debitorului (caz în care veniturile sale sunt protejate), fie împotriva veniturilor (caz în care proprietăţile datornicului sunt protejate). După îndeplinirea acestui plan de plăţi eşalonate datoriile rămase sunt şterse prin decizia instanţei.
În Polonia, o lege a falimentului personal a fost adoptată în 2009. Doar debitorul poate solicita falimentul, nu şi creditorii acestuia, şi nu cu o frecvenţă mai mare de zece ani. Pentru ca cererea să fie primită de instanţă, debitorul trebuie să demonstreze ca supra-îndatorarea s-a produs ca urmare a unor condiţii ce nu ţin de voinţa sa (motiv de respingere a multor cereri între 2009-2010). În cadrul procedurilor este permisă vânzarea bunurilor mobile şi imobile, inclusiv a bunurilor de valoare sentimentală. Se întocmeşte apoi un plan al plăţilor ce urmează să fie făcute creditorilor pentru ca aceştia să îşi recupereze sumele datorate, plan care nu se poate întinde însă pe mai mult de 5 ani şi care sabileşte inclusiv ce parte a datoriilor va fi anulată după efectuarea rambursării. La cererea creditorilor, pe parcursul celor 5 ani sumele plătite de datornic pot fi majorate dacă veniturile acestuia cresc. Legea protejează debitorii care ar risca să ajungă în stradă. După ce îşi vând bunurile mobile sau imobile vor primi o sumă care să le acopere valoarea chiriei pentru un an (suma variază în funcţie de venitul debitorului, persoanele aflate în întreţinerea sa, etc).
Legea din Germania este, previzibil, mult mai metodică. În prima etapă debitorul trebuie să încerce să negocieze o soluţie cu creditorii în afara tribunalului. Dacă nu ajung la o înţelegere, debitorul va formula o cerere pentru a deschide insolvenţa, cerere care trebuie să includă o ofertă nouă pentru creditori, de eşalonare a plăţilor. Dacă majoritatea acestora o aceptă, soluţia va fi adoptată şi de instanţă iar procesul se opreşte. Dacă o resping, se intră în etapa 3: lichidarea bunurilor, cu sumele obţinute astfel debitorul urmând să-şi îmbunătăţească oferta pentru creditori. Dacă tot nu e suficient, etapa 4: debitorul intră într-un plan de 6 ani în care trebuie să facă eforturi pentru a-şi menţine sau câştiga un job din care va plăti o parte din salariu creditorilor, ca şi o parte a veniturilor din alte surse (se poate reţine 50% din moştenirile primite în această perioadă). Datoriile care rămân neplătite după lichidarea bunurilor şi plăţile eşalonate timp de 6 ani se anulează