16.3 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăMai puţin bani pentru băncile din Europa emergentă

Mai puţin bani pentru băncile din Europa emergentă

Un studiu derulat de agenţia de evaluare Fitch în rândul a 43 de bănci din Europa Centrală şi de Est deţinute de bănci străine arată că finanţarea băncilor mamă către subsidiarele lor din CEE a scăzut uşor de la debutul crizei financiare globale.

Cu toate acestea, agenţia consideră că principalul motiv al creşterii modeste a creditului în regiunea CEE a fost legat de oportunităţile limitate pentru împrumuturi atractive în CEE, mai degrabă decât constrângerile de finanţare.

Potrivit rezultatelor preliminare ale studiului, în perioada cuprinsă între sfârşitul lui 2008 şi prima jumătate a acestui an, finanţarea grupurilor mamă pentru subsidiarele din CEE a scăzut cu 20%, de la 78 miliarde de euro până la 62 miliarde de euro.

În termeni absoluţi însă, este vorba de o sumă modestă de 4% din pasivele totale ale băncilor. În plus, diminuarea finanţării băncilor mamă a fost în mare parte înlocuită de depozitele consumatorilor locali. Fitch susţine că acest lucru a permis sistemelor bancare din CEE (cu excepţia Ungariei) să evite o contracţie a bilanţurilor şi să anunţe creşteri modeste ale creditului.

Bulgaria, principala victimă

Potrivit agenţiei, cea mai semnificativă reducere a finanţării oferite de băncile mamă a fost înregistrată în Bulgaria (47%, adică echivalentul a 13% din pasivele băncilor) şi în Ungaria (38% sau 12% din pasive).

Fitch consideră că controlul băncilor din CEE de către bănci străine a fost şi continuă să fie un factor pozitiv pentru stabilitatea financiară şi macroeconomică în Europa Centrală şi de Est.

Majoritatea băncilor străine cu o prezenţă semnificativă în CEE şi-au păstrat angajamentul faţă de această regiune şi au recapitalizat subsidiarele acolo unde a fost nevoie.

Cu toate acestea, Fitch consideră că creşterea concurenţei pentru depozitele domestice şi creşterea preţurilor pentru facilităţile din interiorul grupurilor au pus presiuni pe marjele băncilor din CEE iar creşterea aversiunii faţă de risc, atât din partea creditorilor cât şi a potenţialilor debitori, a afectat creşterea creditului.

Acest studiu a cuprins bănci din Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria şi Croaţia. Băncile analizate avea active combinate de 454 miliarde de euro la finele lui 2011, echivalentul a 58% din activele bancare din cele şapte ţări.  

Cele mai citite

Parașutiștii și echipajul de zbor, în pericol din cauza închirierii avioanelor AN-2 scoase din uz

Un recent accident aviatic petrecut la Aerodromul Spătaru din Buzău a adus la lumină o situație îngrijorătoare în cadrul Ministerului Apărării Naționale (MApN)....

O rachetă rusească a rănit doi copii și trei adulți la Harkov

Doi copii şi trei adulţi au fost răniţi într-un atac aerian asupra oraşului Harkov. O rachetă lansată de ruşi a lovit o zonă rezidenţială....

FOTO. Fanii sunt șocați după ce au văzut în ce formă se află Niklas Sule, cu doar câteva săptămâni înainte de finala Ligii Campionilor

Borussia Dortmund va înfrunta luna viitoare pe Real Madrid în finala Ligii Campionilor, chiar pe 1 iunie, de la ora 22:00. Cu toate acestea,...
Ultima oră
Pe aceeași temă