30 C
București
luni, 3 iunie 2024
AcasăInvestigații România LiberăÎn vremuri de criză, băncile măresc numărul de sucursale!

În vremuri de criză, băncile măresc numărul de sucursale!

Cum piaţa chiriilor la spaţii comerciale este în scădere, este un moment bun pentru bănci să-şi extindă reţelele şi să-şi renegocieze chiriile, pentru spaţiile existente.

 Cu un număr de 667 de sucursale şi agenţii repartizate pe întreg teritoriul ţării, din care 118 unităţi aflându-se doar în Capitală, Banca Comercială Română se află în permanenţă în căutarea de spaţii noi pentru derularea afacerii.

Nu avem o reţetă unică pentru succesul unei unităţi. Decizia se ia în funcţie de poziţia locaţiei şi de preţ. Specialiştii noştri analizează fiecare caz în parte în scopul identificării oportunităţilor şi eficientizării costurilor de operare“, a menţionat Ionuţ Stanimir, responsabil comunicare externă al BCR.

Potenţialul zonei, traficul pietonal, amplasarea, caracteristicile spaţiului, vizibilitate, vecinătăţi, reprezentarea băncii în zonă sunt criteriile de selecţie ale Raiffeisen Bank atunci când optează pentru completarea numărului celor 542 de agenţii deja deschise în întreaga ţară”, potrivit datelor furnizate de Cosmin Mosescu, manager de Suport Reţea de Unităţi Raiffeisen Bank.

Ce spaţii comerciale caută băncile

În vederea identificării oportunităţilor de piaţă cele mai eficiente, băncile din România apelează la serviciile agenţiilor imobiliare în vederea închirierii spaţiilor destinate deschiderii unor noi sucursale.

Situaţia actuală pe piaţă este favorabilă reducerii costurilor cu chiriile, ceea ce BCR face în mod susţinut prin renegocieri periodice la nivelul întregului portofoliu. Chiriile maxime oferite sunt în marja de piaţă pe fiecare locaţie şi categorie de imobil în parte…

Chiriile sunt renegociate anual la nivelul întregului portofoliu, iar scăderea preţurilor lucrărilor de construcţii a fost considerată ca o oportunitate în vederea renovărilor agenţiilor la standarde moderne de operare şi securitate bancară, aliniate la prevederile Băncii Naţionale a României precum şi a grupului Erste“, a completat Ionuţ Stanimir. Pentru a se încadra perfect criteriilor de selecţie cerute de bancă, spaţiile comerciale trebuie să aibă suprafeţe cuprinse între 100 şi 300 mp.

În ultimii ani ne-am orientat în general către spaţii de aproximativ 120-150 mp, însă, în funcţie de nevoile de business şi potenţialul pe care îl estimăm, am închiriat şi spaţii de dimensiuni mai mari“, a adăugat Cosmin Mosescu.

Cele mai citite

Două eleve au ajuns la spital după un banchet la care s-ar fi consumat alcool și droguri

Două eleve de la un liceu teoretic din orașul Otopeni au fost transportate la spital, după ce au participat la un banchet la care...

Condamnare pentru falsificare de documente

Primarul Valeriu Bîtu din Calvini, aflat sub umbrela politică a PSD, continuă să fie în centrul unor acuzații grave de corupție și escrocherii...

Care sunt prețurile apartamentelor în principalele orașe din țară

În luna mai a acestui an, prețurile apartamentelor de vânzare – vechi și noi – au înregistrat o creștere de 14% comparativ cu luna mai a...
Ultima oră
Pe aceeași temă