30.1 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăInvestigații România LiberăGuvernul impune noi măsuri de austeritate

Guvernul impune noi măsuri de austeritate

Pensionările anticipate vor fi blocate de la 1 iunie, a decis Guvernul ca măsură de austeritate. În plus, tichetele de masă, dobânzile la depozitele bancare şi câştigurile la bursă vor fi impozitate. Măsurile apar în memorandumul semnat de Guvern cu UE, FMI şi Banca Mondială, potrivit Realitatea TV. Măsurile vor fi aplicate înainte de virarea celei de-a treia tranşe din împrumutul UE.

Prin decizia de a lărgi baza de impozitare, guvernul va elimina şi scutirile de la impozitul pe venit acordate programatorilor din domeniul IT, potrivit Mediafax

De asemenea, guvernul va îngheţa pensionările anticipate începând cu data de 1 iunie 2010 şi până la intrarea în vigoare a legii de reformă a sistemului de pensii, iar pensiile de invaliditate vor fi acordate numai dacă au fost aprobate în prealabil de echipe de evaluare medicală din Ministerul Muncii.

Memorandumul include măsurile de reducere a cheltuielilor convenite de autorităţile române cu instituţiile internaţionale, precum reducerea salariilor cu 25%, raţionalizarea numărului de angajaţi din sectorul public, eliminarea celui de-al 13-lea salariu aferent anului 210 şi diminuarea pensiilor cu 15%, reducerea transferurilor către autorităţile locale în valoare de 0,3% din PIB. Fondul de salarii pentru sistemul bugetar va fi limitat anul viitor la 39 de miliarde lei, prin reducerea numărului total de angajaţi în sectorul public.

Guvernul s-a mai angajat să majoreze unele taxe, dacă măsurile anunţate deja privind reducerea cheltuielilor nu vor fi aplicate până în iunie sau nu au efectul scontat.

“În cazul în care aceste acţiuni nu sunt implementate până în iunie 2010 sau nu conduc la consolidarea anticipată vor fi implementate acţiuni suplimentare de majorare a veniturilor, inclusiv măsuri de majorare a cotelor de impunere, pentru a se elimina orice diferenţă bugetară anticipată”, se arată în memorandumul.

Guvernul se angajează, conform scrisorii intentie şi pe care urmează să o trimită conducerii FMI pentru eliberarea unei noi tranşe de împrumut, să introducă un impozit pe cifra de afaceri planificată pentru distribuitorii de medicamente.

Guvernul s-a angajat să privatizeze sau să închidă Termoelectrica şi să privatizeze CFR Marfă

 

Guvernul s-a angajat în faţa FMI şi CE să înceapă procedurile de privatizare sau închidere pentru Termoelectrica şi să vândă pachetul majoritar de acţiuni la CFR Marfă, potrivit Memoramdumului suplimentar de Înţelegere convenit de România cu FMI şi UE.

Cele două companii fac parte din lista de zece societăţi la care statul deţine pachetul majoritar aflate sub monitorizare.

Ministrul Economiei, Adrian Videanu, a declarat recent, că cele trei companii aflate în portofoliu său, respecitv Compania Naţională a Huilei, Termoelectrica şi Elcen Bucureşti s-au încadrat în criteriile de performanţă negociate pentru primul trimestru al acestui an.

În cazul CFR Marfă, Executivul a aplicat deja un program de reducere a personalului, cu 10.300 de angajaţi, din care primii 4.000 de salariaţi au fost disponibilizaţi la începutul lunii martie. Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a anunţat că procedurile de privatizare vor începe în acest an.


Guvernul s-a angajat la FMI că fiecare dintre companiile monitorizate va reduce arieratele cu 2,5%

 

Guvernul s-a angajat în negocierile cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană ca fiecare dintre cele zece companii monitorizate să reducă trimestrial arieratele cu 2,5%, diminuarea urmând să fie efectuată începând cu al treilea trimestru al acestui an.

Executivul şi FMI au convenit, în luna februarie, un grafic de limitare în 2010 a pierderilor fără subvenţii, taxe şi dobânzi, la nivelul celor zece companii de stat monitorizate, până la 1,3 miliarde lei la finele lunii martie şi la 2,6 miliarde lei la sfârşitul lunii iunie.

Ţintele pentru primul şi al doilea trimestru au fost incluse în scrisoarea suplimentară de intenţie la acordul stand-by convenită cu FMI la începutul lunii februarie, iar următorul prag a fost stabilit la evaluarea din ultimele două săptămâni.

Lista companiilor monitorizate cuprinde Compania Naţională de Căi Ferate CFR, Societatea Naţională de Transport CFR Călători, Compania Naţională a Huilei, Termoelectrica, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, Metrorex, CFR Marfă, Electrocentrale Bucureşto, Societatea Comercială Electrificare CFR şi Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare.

Guvernul şi FMI au convenit anterior ca evoluţiile financiare ale acestor companii de stat să fie monitorizate cu prioritate, în vederea reducerii volumului de subvenţii.

Indemnizaţia pentru creşterea copilului ar putea fi redusă.

Printre indemnizaţiile care vor fi tăiate este posibil să fie inclusă şi indemnizaţia pentru creşterea copilului. Potrivit unor surse guvernamentale, citate de Realitatea TV, reprezentanţii Ministerului Muncii lucrează la acest proiect. Până în acest moment nu a fost stabilit procentul de diminuare a ajutorului acordat mamelor.

Indemnizaţia pentru creşterea copilului se acordă pe o perioadă de doi ani şi reprezintă 85% din veniturile totale realizate pe ultimele 12 luni. Indemnizaţia maximă este de 4.000 de lei.

O misiune FMI s-a aflat în ultimele două săptămâni la Bucureşti pentru cea de-a patra evaluare a derulării programului economic care condiţionează împrumuturile. În urma acestei revizuiri consiliul director al FMI va decide în a doua parte a lunii iunie dacă se va elibera cea de-a cincea tranşă din acord, în sumă de 850 milioane euro.

Şeful misiunii FMI de evaluare a acordului cu România, Jeffrey Franks, a declarat că board-ul FMI va discuta acordarea celei de-a cincea tranşe a acordului cu România la finele lunii iunie, dacă Guvernul va lua până atunci măsurile la care s-a angajat, în caz contrar data urmând să fie amânată cu câteva săptămâni.

România are un acord cu FMI pe doi ani, pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM şi BERD, urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro. România a atras deja împrumuturi de aproximativ 11,5 miliarde euro.

 

Cele mai citite

Rezultatele Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 din 2 iunie 2024. Numerele câștigătoare și premiile puse în joc

Duminică, 2 iunie 2024, Loteria Română a organizat noi trageri pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40. Rezultate LOTO duminică 2 iunie...

Roxana Hulpe și Bogdan Rădulescu, co-fondator Untold, au făcut nunta

Roxana Hulpe, cunoscută prezentatoare a Știrilor Pro TV, a trăit o experiență de neuitat, având parte de o nuntă ca în povești, desfășurată la...

Egiptul cere Israelului să se retragă de la punctul de trecere Rafah

Oficiali din Statele Unite, Israel și Egipt au încheiat duminică o întâlnire la Cairo, iar Egiptul și-a menținut poziția conform căreia Israelul trebuie să...
Ultima oră
Pe aceeași temă