33.7 C
București
luni, 8 iulie 2024
AcasăInvestigații România LiberăDoar două bănci vor iar rate mari

Doar două bănci vor iar rate mari

Deşi Parlamentul a anulat aproape toate drepturile prevăzute în fosta ordonanţă a creditelor, până acum doar CEC Bank şi BCR se gândesc să revină la contractele iniţiale.

Privită ca o adevărată mană cerească pentru clienţii băncilor, ordonanţa creditelor (OUG 50/2010), modificată substanţial în Parlament, a ajuns un act normativ fără valoare. Nici măcar prevederea care transparentiza modalitatea de calcul a dobânzii, în fapt esenţa legii, nu mai rămâne în picioare. Astfel că unele bănci vor încerca să îşi convingă clienţii să revină la forma contractelor de credit de dinaintea aplicării ordonanţei.

Menţionăm că în urma adoptării OUG 50 băncile au fost obligate să renunţe la dobânda internă sau Prime Rate şi să introducă pentru calculul dobânzii variabile o formulă transparentă de forma EURIBOR/ROBOR/LIBOR + marjă fixă.

Ultima bancă de stat este hotărâtă

Dintre băncile contactate de RL doar CEC Bank a confirmat, inclusiv printr-un comunicat, intenţia de a convinge clienţii să revină la forma iniţială a contractelor. „Informăm clienţii CEC Bank că, în baza prevederilor Legii nr. 288/2010 pentru aprobarea OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, CEC Bank oferă clienţilor persoane fizice care aveau credite în derulare la data de 21.06.2010 posibilitatea de a opta pentru formula de calcul a dobânzii valabile anterior acestei date, respectiv dobânda de bază a băncii, Prime Rate (PR) + marja”, arată un comunicat al ultimei bănci de stat din România. BCR, cel mai mare jucător local şi una dintre cele câteva bănci care utilizau o rată internă pentru calculul dobânzii, spune, oficial, că se află încă în procesul de analiză şi că nu a luat o decizie în acest sens. Totuşi, potrivit unor surse, BCR ar agrea mai degrabă forma iniţială a contractelor, mai ales că, în foarte multe situaţii, banca nici nu a recurs la modificarea condiţiilor de creditare potrivit prevederilor OUG 50. BRD, a doua mare bancă locală, nu a dorit să comenteze acest apect.

Cele mai multe bănci din România au ales însă să nu modifice încă o dată contractele de credit. Printre ele, Raiffeisen, Unicredit Ţiriac, Banca Transilvania, Alpha Bank, Millennium Bank sau Garanti Bank. Explicaţiile diferă de la bancă la bancă. Acest lucru se întâmplă şi pentru că aceste bănci nu utilizau nici înainte de apariţia OUG 50 o formulă de calcul bazată pe dobândă internă. Toate aceste bănci precizează însă că, la cerearea clienţilor, pot reveni la formele anterioare ale contractului.

_______________________________________________________________________

„BT consideră că menţinerea contractelor corespunde scopului declarat al Directivei Europene 48/2008 de a asigura un cadru contractual transparent.”

BANCA TRANSILVANIA

_______________________________________________________________________

„Alinierea contractelor de credit în concordanţă cu prevederile OUG 50 va aduce clienţilor garanţia unei rate lunare la credit mai mici.”

ALPHA BANK

_______________________________________________________________________

„Banca nu va reveni la forma contractelor de credit de dinainte de modificările aduse potrivit OUG 50.”

UNICREDIT ŢIRIAC

_______________________________________________________________________

„Considerăm calculul dobânzii legat de un indicator cum este Euribor sau Robor un calcul transparent şi mai uşor de urmărit de client.”

RAIFFEISEN BANK

Cele mai citite

Apple introduce aplicația de magazin de Jocuri Video a Epic Games în Europa

Utilizatorii Apple, din Europa, vor avea disponibilă aplicația de magazin de jocuri video a Epic Games. Companiile de tehnologie Apple și Epic Games au avut...

Încep lucrările la Prelungirea Ghencea din Capitală. Cât va dura proiectul

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat începerea lucrărilor de proiectare pentru finalizarea investiției Penetrație Prelungirea Ghencea - Domnești și lărgirea bulevardului Ghencea. Lucrările...

Viktor Orban a mers „în misiune de pace„ în China și s-a întâlnit cu Xi Jinping

Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, a ajuns luni în Beijing, unde a fost întâmpinat de președintele Chinei, Xi Jinping. Aceasta marchează a treia vizită neașteptată...
Ultima oră
Pe aceeași temă