14.9 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăDirectorul Bursei de Valori Bucureşti, revocat din funcţie

Directorul Bursei de Valori Bucureşti, revocat din funcţie

Consiliul de Administraţie al BVB a decis joi revocare lui Valentin Ionescu din funcţia de director general al Bursei, pe motiv că acesta nu s-a implicat suficient şi nu a îndeplinit anumite criterii de performanţă, iar “riscurile operaţionale au crescut nejustificat”, informează Mediafax.

Până la numirea unui nou director general, postul de director general va fi suplinit de Alin Barbu, director general adjunct la BVB.

“În cadrul şedinţei lunare de analiză a activităţii managementului, Consiliul Bursei a hotărât încetarea contractului de mandat al domnului Valentin Ionescu. Hotărârea Consiliului Bursei s-a bazat pe următoarele considerente: Nu a îndeplinit şi nu sunt motive care să încredinţeze Consiliul Bursei că va îndeplini angajamenele de performanţă asumate la preluarea postului, ţinta principală contractuală fiind îndeplinită în proporţie de 10%. Nu a alocat timp pentru coordonarea resurselor BVB în vederea atingerii ţintelor planificate cărora le-a acordat o importanţă redusă, iar ca urmare a implicării insuficiente, riscurile operaţionale au crescut nejustificat (oferta Petrom, nesupracegherea intermediarilor implicaţi în operaţiunile cu unele dintre produsele structurate)”, se arată într-un comunicat al BVB.

Decizia Consiliului de Administraţie survine sancţionării lui Ionescu cu avertisment în luna august de administratori.

Administratorii Bursei menţionează că în luna septembrie, când au decis prelungirea mandatului lui Ionescu cu maximum şase luni i-au solicitat acestuia un plan de redresare rapidă, însă acesta a fost întocmit “neconcludent şi nu a convins Consiliul Bursei”, potrivit comunicatului.

Contactat de Mediafax, preşedintele CA al Bursei, Stere Farmache, a afirmat că Ionescu va primi plăţi compensatori, însă a refuzat să spună care este valoarea acestora.

“Sunt confidenţiale. Tot ce pot spune este că este vorba de nişte sume rezonabile”, a afirmat Farmache.

Potrivit acestuia, Consiliul de Administraţie nu va căuta, deocamdată, un nou director general, ci va aştepta derularea AGA în care acţionarii vor discuta revocarea actualilor administratori.

“Executivul actual are capabilităţile necesare pentru a continua activitatea Bursei. Cel mai probabil vom aştepta AGA şi în funcţie de decizia acţionarilor, fie vom căuta o persoană pentru această funcţie (de director general -n.r.), fie viitorul Consiliu se va ocupa de această sarcină”, a spus Farmache.

Ionescu a fost numit director general al BVB în august 2010 şi a preluat funcţia o lună mai târziu de la Anca Dumitru, care în prezent este director general adjunct al Bursei.

Valentin Ionescu are 39 ani şi experienţă atât pe piaţa de capital din România, cât şi pe bursele din Praga şi Viena. Anterior activităţii de la BVB, el a lucrat la mai multe bănci de investiţii şi companii de brokeraj, precum Euroinvest Bank AG Viena şi Wood & Company Financial Services a.s.

Cele mai citite

Vlad Dascălu, campion european la mountain bike în 2023, a fost suspendat

Sportivul român Vlad Dascălu, campion european la mountain bike în 2023, a fost suspendat pe o perioadă de 17 luni de Tribunalul Antidoping al...

Israelul face un abuz grav asupra Associated Press: i-a închis transmisiunea în direct a acesteia pe tema evenimentelor din Fâşia Gaza

Associated Press a anunţat că oficiali israelieni au confiscat o cameră video şi echipament de emisie aparţinând agenţiei de presă şi au închis transmisiunea...

Vlad Dascălu, campion european la mountain bike în 2023, a fost suspendat

Sportivul român Vlad Dascălu, campion european la mountain bike în 2023, a fost suspendat pe o perioadă de 17 luni de Tribunalul Antidoping al...
Ultima oră
Pe aceeași temă