Instabilitatea din Zona Euro şi criza globală au determinat marile puteri economice ale lumii – organizate în grupul G20 – să se întâlnească într-un cadrul oficial pentru a căuta soluţii. Acesta este scopul summit-ului convocat pentru joi şi vineri, la Cannes, în Franţa.
Principalul subiect de discuţie va fi Grecia. Asta odată cu intenţia premierului Giorgios Papandreou de a organiza un referendum prin care să lase populaţia să decidă dacă acceptă măsurile de austeritate devenite obligatorii în perspectiva salvării de la faliment – în varinata formulată de liderii Uniunii Europene.
Din G20 fac însă parte ţări ca India, Brazilia, Arabia Saudită sau Canada, al căror interes imediat faţă de “tragedia grecească” este un limitat. Aşadar, de ce s-ar da peste cap aceste economii să pună umărul la salvarea Greciei?
BBC oferă o serie de răspunsuri.
Primul: Există bănci din afara Europei care au împrumutat băncilor europene sume consistente, iar un posibil colaps în Grecia ar face ca alte ţări europene aflate în situaţii similare să nu îşi mai poată plăti nici ele datoriile către bănci, stârnind o reacţie în lanţ care s-ar întinde în toată lumea, după modelul crizei economice din 2008.
Al doilea: Ţările europene s-au înţeles asupra unui Fond de Stabilitate de 1.000 de miliarde de euro – care presupune ca băncile să-şi suplimenteze capitalul cu peste 100 de miliarde -, dar vor ca ţări precum China să contribuie de asemenea. Totuşi, China ar putea să pună condiţii, cum ar fi un acces mai mare spre pieţele europene sau suport politic în disputele cu SUA şi Taiwan. China ar mai avea un interes să împrumute UE: dacă ar cumpără mari sume de euro, valoarea monedei europene ar creşte, iar exporturile chineze ar deveni mai profitabile.
Al treilea: SUA şi Marea Britanie au înregistrat o încetinire economică în ultima vreme şi sunt în pericol să revină în recesiune indiferent de ce se întâmplă în UE. Dar dacă Zona Euro ar cădea din nou în criză, lucrurile ar putea fi şi mai grave pe plan mondial. Asta şi pentru că China luptă în prezent cu o inflaţie ridicată şi cu o stagnare în sectorul manufacturier. De asemenea, China şi-a îngroşat datoriile realizând investiţii în infrastructură şi construcţii, iar acest deficit ar putea destabiliza economia ţării în cazul unei recesiuni mondiale.
Ce se poate face
Ultima oară când G20 s-a confruntat cu o criză globală, în 2008-2009, marile economi s-au înţeles ca băncile naţionale să taie rata dobânzilor şi ca guvernele să crească cheltuielile pentru investiţii. Însă de data aceasta, marile economii nu pot (Italia), se feresc (Marea Britanie), sunt sceptice (Germania) sau nu au suportul politic intern (SUA) pentru cheltuieli guvernamentale. De asemenea, băncile centrale din SUA şi Marea Britanie nu mai au de unde să reducă dobânzile. Dacă printează mai mulţi bani, iar această măsură nu este dublată de creşterea cheltuielilor Guvernului, nu vor reuşi să obţină nimic.
Totul va depinde – apreciază BBC – de cât de acută va fi nevoia generală de prezervare. În 2009, consensul a fost obţinut în urma fricii că Marea Criză din 1930 s-ar putea repeta. Între timp, marile economii şi-au revenit, iar economiile emergente o duc şi mai bine.
SUA şi UE vor ca ţări precum Japonia şi China să cumpere mai mult de pe pieţele lor, în timp ce marii exportatori asiatici nu vor să renunţe la statul pe care l-au obţinut în anii în care ei au vândut masiv Vestului. Ori tocmai aici este riscul: dacă “războiul comerţului” continuă şi guvernele nu vor putea cheltui pentru a ieşi din recesiune, Marea Criză – prefigurată de mica Grecie – ar putea reveni.
