4.8 C
București
sâmbătă, 30 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCreditele pentru populaţie şi firme au crescut cu 0,3% în octombrie

Creditele pentru populaţie şi firme au crescut cu 0,3% în octombrie

Creditele pentru populaţie şi firme au crescut în octombrie cu 0,3% faţă de luna septembrie, ajungând astfel la valoarea toatală de 213,78 de miliarde de lei. Creșterea a fost dată în condițiile aprecierii împrumuturilor în lei cu 1% şi a deprecierii celor în valută cu 0,2%. Totuși, potrivit Băncii Naționale, nivelul creditelor a scăzut cu 3,3% față de nivelul înregistrat în luna octombrie a anului trecut.

"La 31 octombrie 2014, creditul neguvernamental a înregistrat o reducere de 3,3% (- 4,6% în termeni reali) faţă de 31 octombrie 2013, pe seama majorării cu 8,1% a componentei în lei (6,6% în termeni reali) şi a diminuării cu 10,6% a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a redus cu 10,2%)", se arată într-un comunicat al BNR, citat de Mediafax.

Soldul creditelor în lei pentru populaţie şi firme a urcat cu 1% faţă de septembrie, la 93,178 miliarde lei, şi cu 8,1% comparativ cu octombrie anul trecut. Împrumuturile pentru populaţie au consemnat un avans de 1,7%, respectiv 14,7%, la aproape 39,63 miliarde lei, în timp ce finanţările acordate companiilor au înregistrat o apreciere de 0,6% faţă de septembrie şi de 3,8% comparativ cu octombrie anul trecut, la 53,55 miliarde lei.

Soldul creditelor în valută, exprimate în lei, s-a contractat cu 0,2% faţă de luna precedentă şi cu 10,6% faţă de octombrie 2013, la 120,607 miliarde lei.

Finanţările în valută acordate clienţilor persoane fizice au scăzut cu 0,7% faţă de septembrie, la 61,73 miliarde lei, reducerea fiind de 10% raportată la octombrie 2013. Împrumuturile în valută pentru firme au urcat uşor, cu 0,3%, la 58,877 miliarde lei în octombrie, însă faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut au scăzut cu 11,2%.

Creditul guvernamental a scăzut în octombrie cu 1,5%, la 80,12 miliarde lei, însă faţă de octombrie 2013 a consemnat un avans de 5,1% (3,6% în termeni reali).

Depozitele gospodăriilor şi firmelor s-au majorat cu 0,7% faţă de septembrie, la 217,96 miliarde lei.

Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei s-au majorat cu 1,4% comparativ cu luna precedentă, la 82,3 miliarde lei, iar faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut s-a consemnat o creştere de 4,2%.

Economiile persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) au avansat cu 2,1%, la 60,74 miliarde lei. Comparativ cu octombrie 2013, acestea au avut o apreciere cu 9,8% (8,2% lîn termeni reali), mai scrie Mediafax.

Depozitele în valută ale gospodăriilor şi firmelor, exprimate în lei, s-au redus cu 1,2%, la 74,914 miliarde lei (exprimate în euro, au scăzut cu 1,3%, la 16,97 miliarde euro), iar faţă de octombrie anul trecut au crescut cu 1,7% (în euro, s-au majorat cu 2,1%).

Plasamentele în valută ale gospodăriilor populaţiei exprimate în lei au crescut cu 3% (în euro, cu 3,4%), iar ale firmelor s-au redus cu 0,9% (în euro, cu 0,6%).

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă