30.3 C
București
sâmbătă, 1 iunie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCât te costă izolarea termică doar pe interiorul clădirii

Cât te costă izolarea termică doar pe interiorul clădirii

Metoda izolării termice doar pe interior este mai ieftină decât cea pe exterior, costurile fiind aproape la jumătate. Ea este recomandată pentru clădirile istorice, unde nu este permisă intervenţia asupra faţadelor – deci nici placarea cu polistiren sau chiar pentru locuinţele individuale, care pot fi astfel renovate rapid, cu costuri mai mici.

 „Costul sistemului de termoizolaţie montat la interior este dat de preţul polistirenului extrudat. Dată fiind însă grosimea mult mai redusă a acestor plăci, comparativ cu cele expandate, costul materialelor utilizate la termoizolarea pe interior ar trebui să fie mai mic şi, în funcţie de calitatea materialelor folosite, ar trebui să poată fi încadrat între 8 şi 10 euro/mp de suprafaţă termoizolată“, declară George Bocai, Director Tehnic Duraziv.

 De ce este costul manoperei mai mic decât la termoizolarea exterioară?  Pentru că lucrările sunt mai simple şi nu necesită utilizarea de schele, susţin specialiştii în construcţii. Astfel, pentru termoizolarea pe interior un muncitor percepe între 4 şi 10 Euro/mp de suprafaţă termoizolată. Pentru o clădire cu o suprafaţă la sol de 250 de metri pătraţi suprafaţa pereţilor este de circa 500 de metri pătraţi. Astfel, costurile izolării ei pot varia între 6.000 şi 10.000 de euro.

 Unele clădiri istorice nu au nevoie de termoizolare

 Potrivit arhitectului Roxana Roşca, partener fondator al biroului ZIP BDX Studio, „o parte semnificativă din fondul vechi construit are nevoie de consolidare, însă în ceea ce priveşte termoizolarea aceasta trebuie implementată numai după efectuarea de măsurători şi în urma unei analize atente, pentru că multe dintre aceste clădiri nici măcar nu necesită termoizolare”. Printre acestea se numără şi multe clădiri care găzduiesc instituţii publice, care sunt declarate monument de arhitectură şi care au pereţii suficient de groşi pentru asigurarea unei bune izolări din punct de vedere termic.

În cazul în care expertiza energetică demonstrează că este nevoie de termoizolare, se recomandă ca aceasta să se facă doar pe interior.

Cele mai citite

De azi încep sancțiunile pe e-Factura

Nerespectarea termenului-limită de 5 zile lucrătoare pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional RO e-Factura se sancţionează conform Legii 296/2023, iar amenzile variază între 1.000...

Atenție! Kaufland retrage un produs de la raft, deoarece există suspiciunea de infectare cu Listeria Monocytogene

Retailerul Kaufland a luat decizia de a retrage de pe rafturi un sortiment de file de somn suspectat de contaminare cu bacteria Listeria Monocytogenes. Conform...

Guvernul Ciolacu Prelungește Plafonarea Prețurilor la Energie până în 2025

Protecția Consumatorilor Români În Fața Volatilității Pieței Energetice Creșterea prețurilor la energie a fost una dintre principalele cauze ale inflației în multe țări. România a...
Ultima oră
Pe aceeași temă