15.6 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăA scăzut încrederea investitorilor în economia Germaniei

A scăzut încrederea investitorilor în economia Germaniei

Încrederea investitorilor în economia Germaniei a scăzut în septembrie la cel mai redus nivel din ultimii doi ani şi jumătate, în condiţiile în care criza datoriilor din zona euro şi încetinirea activităţilor la nivel mondial umbresc perspectivele de dezvoltare, transmite Bloomberg, citat de Mediafax.

Indicele privind aşteptările investitorilor şi analiştilor calculat de institutul german de cercetări ZEW, care anticipează evoluţiile pe termen de şase luni, a scăzut la -43,3 puncte, de la 37,6 puncte în august.

Analiştii anticipau că indicele va coborî la -45 puncte.

Comisia Europeană a revizuit săptămâna trecută în scădere prognozele privind creşterea economică a zonei euro în semestrul al doilea, avertizând că ar putea ajunge la stagnare la sfârşitul anului.

Standard&Poor’s a retrogradat marţi ratingul Italiei, întrucât ţara nu va putea să îşi reducă datoriile din cauza ritmului lent de creştere economică.

“În prezent sunt numai veşti proaste”, a declarat Carsten Klude, director pentru strategia investiţiilor la compania M.M. Warburg&Co din Hamburg.

Indicele ZEW privind condiţiile economice actuale a scăzut la 43,6 puncte, cel mai redus nivel după iulie 2010, de la 53,5 puncte.

PIB-ul german a urcat cu numai 0,1% în trimestrul al doilea, după o creştere de 1,3% în primele trei luni.

În zona euro, avansul a fost de 0,2%, după 0,8% în primul trimestru.

Banca centrală a Germaniei, Bundesbank, anticipează însă o creştere economică “solidă” a Germaniei în trimestrul al treilea. Banca a reiterat luna trecută prognoza unui avans de circa 3% al PIB în acest an.

Cele mai citite

STS a intervenit să repare o defecțiune apărută într-o reţea internă de telefonie interurbană din București

Sistemul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a intervenit, luni seară, la o defecţiune apărută la un echipament ce deserveşte o reţea internă de telefonie interurbană...

Rusia – Ucraina, ziua 825: Zelenski, așteptat la Bruxelles

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, este aşteptat în această dimineaţă la Bruxelles, unde urmează să semneze un acord bilateral de securitate cu premierul belgian Alexander...

STS a intervenit să repare o defecțiune apărută într-o reţea internă de telefonie interurbană din București

Sistemul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a intervenit, luni seară, la o defecţiune apărută la un echipament ce deserveşte o reţea internă de telefonie interurbană...
Ultima oră
Pe aceeași temă