21.3 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăInternaționalSuper 8, un cocteil marca JJ Abrams şi Spielberg

Super 8, un cocteil marca JJ Abrams şi Spielberg

Creatorul celebrului serial Lost, JJ Abrams  împreună cu regizorul Steven Spielberg au pregătit publicului un nou deliciu cinematografic prin  realizarea filmului Super 8. Înfricoşător, amuzant şi halucinant sunt termenii care descriu perfect primul film în care JJ Abrams are un dublu rol: acela de scenarist şi regizor, potrivit The Guardian.

Filmul, un fel de magie

JJ Abrams, cunoscut publicului pentru seriile Lost, Alien sau Star Trek, şi Steven Spielberg – regizorul care nu mai are nevoie de nicio prezentare de la lansarea primului Jurassic – au multe trăsături în comun. De la un debut timpuriu în lumea filmului şi până la pasiunea comună pentru extraordinar, asemănările dintre cei doi sunt uneori copleşitoare.

Ambii regizori au intrat în contact cu cinematografia încă de la o vârstă fragedă, de la doar 12 ani.  Atunci Spielberg  producea un scurtmetraj pentru a primi o insignă de merit de la cercetaşi, iar Abrams deja îşi dezvolta obsesia pentru efecte speciale.

 “Ce îmi plăcea cel mai mult la efectele speciale era întreaga magie pe care o creează. După ce am vizitat cu bunicul meu studiourile Universal eram convins că filmul este un alt mod de a face magie. Nu la nivelul tipului care scoate iepuri din pălărie, ci la nivelul la care creezi iluzia că ceva complet ireal este de fapt real. Ideea că toate s-ar putea combina pentru a creea iluzia unei realităţi şi că pot face oamenii să aibă o reacţie emoţională la această realitate – a fost atractivă pentru mine,” spune scriitorul, regizorul şi compozitorul JJ Abrams.

Abrams mai adaugă faptul că ceea ce el iubeşte, iar Spielberg reuşeşte să creeze este ” sentimentul posibilităţilor infinite pe care le ai, senzaţia că viaţa îţi poate aduce orice la picioare, că în orice ungher poţi găsi ceva fantastic”.

Povestea celor Super 8

Pornind de la o serie de amintiri din propria copilărie, filmul  “Super 8” prezintă aventurile unui grup de copiii care  vor să  facă un film cu zombie. Eroul, Joe, este un băiat de 13 ani care se luptă cu drama cauzată de moartea recentă a mamei sale. El îşi petrece majoritatea timpului alături de prietenii săi şi desenează pentru aceştia monştri şi modele de trenuri.

Elementul de fantastic intervine în timpul unei nopţi în care copii sunt martorii unui accident violent ce este urmat de apariţia unor forţe malefice. Acţiunea ia amploare, iar Joe se vede nevoit să preia controlul.

“Când l-am sunat pe Steven, a fost o decizie luată instinctual. Îmi doream să lucrez cu cineva care era pentru mine un erou de când eram copil. Sincer nu aveam nicio idee despre subiectul filmului, tot ce ştiam era titlul filmului şi că ar putea fi despre un grup de copii care vor să facă filme”, recunoaşte Abrams.

Spielberg- un erou

Realizarea filmului Super 8 nu este prima dată când Abrams are şansa de a lucra alături de eroul său- Spielberg. Pe când era un adolescent, Abrams  a apărut într-un ziar după ce participase la un festival pentru regizori din Los Angeles. Spielberg a citit articolul şi a decis să îl angajeze pentru a repara unele role vechi de film.  Tânărul a acceptat slujba, dar nu a ajuns să îl cunoască decât după o bună perioadă de timp pe celebrul regizor care îl angajase.

Influenţa lui Spielberg asupra muncii lui Abrams este evidentă chiar şi pentru un necunoscător în cinematografie. “Super 8” are elemente ce pot fi  regăsite  în filmele clasice ale lui Spielberg precum ET sau Jurrassic Patrk.  Însă Abrams neagă aceste asemănări şi spune că nu a dorit să facă un film “spielberigian”, ci doar o poveste “cool”.

Cele mai citite

Astronauții dezvăluie ce miros unic are spațiul cosmic

După ce se întorc din ieșirile în spațiu astronauții simt în mod regulat un miros unic atunci când își scot căștile, iar colegii lor...

Tarifele la gaze și energie tot nu au scăzut. Dimpotrivă, se impun tot felul de taxe

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, promitea o scăderea considerabilă a facturilor la gaze și energie electrică de la 1 aprilie, lucru care de altfel nu...

“Festival cu droguri”. Un traficant a fost prins după ce a încercat să introducă ciuperici, amfetamină la un festival

Într-o acțiune desfășurată în data de 06.05.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au efectuat...
Ultima oră
Pe aceeași temă