22.4 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăInternaționalRCS&RDS va scoate din grilă VH1 şi Film Café şi a introdus...

RCS&RDS va scoate din grilă VH1 şi Film Café şi a introdus cinci canale noi

RCS&RDS va scoate televiziunile VH1 şi Film Café şi a introdus Comedy Central Extra, History HD, Viasat Nature/ History HD, Eurosport HD şi Eurosport 2 HD, marţi seară, pe reţelele sale de cablu digital din Bucureşti, au declarat, pentru Mediafax, surse din industria media.

Până la ora difuzării acestei ştiri, RCS&RDS nu a comunicat public faptul că va scoate din grilele sale televiziunea muzicală VH1 şi televiziunea de filme Film Café. RCS&RDS nu a comunicat public nici introducerea în grilă a televiziunilor History HD, Viasat Nature/ History HD şi Comedy Central Extra.

Singurul anunţ public făcut de RCS&RDS a vizat Eurosport HD şi Eurosport 2 HD. În acest caz, RCS&RDS a anunţat marţi, în jurul orei 18.00, pe contul său oficial de Facebook: "începând din această seară, în pachetele de cablu digital vor fi disponibile canalele Eurosport (România) HD şi Eurosport 2 HD, iar în sistemul de satelit veţi putea recepţiona Eurosport (România)".

Potrivit mai multor comentarii publicate de telespectatori pe reţeaua de Facebook a RCS&RDS, modificările în privinţa VH1, Film Café, Comedy Central Extra, History HD, Viasat Nature/ History HD, Eurosport HD şi Eurosport 2 HD ar fi fost deja operate şi în alte oraşe din ţară în care RCS are reţele de cablu digital, nu doar în Bucureşti.

Pe de altă parte, în cazul VH1 – o televiziune deţinută de compania Viacom International Media Networks (VIMN) -, RCS&RDS a informat Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) cu privire la expirarea, pe 31 decembrie 2013, a contractului privind distribuţia VH1 în reţeaua RCS&RDS. De asemenea, RCS&RDS a informat CNA că cele două părţi poartă negocieri pentru prelungirea contractului, după cum a declarat marţi seară, pentru MEDIAFAX, Laura Georgescu, preşedintele CNA.

Deşi a scos VH1, RCS&RDS a introdus în grila de cablu marţi seară o altă televiziune din portofoliul Viacom International Media Networks, respectiv Comedy Central Extra. Comedy Central Extra difuzează seriale originale, animaţie şi stand-up comedy.

Pe de altă parte, Film Café – care a fost scoasă la rândul său marţi seară din grila RCS&RDS – este o televiziune aflată în portofoliul companiei Chello Central Europe. Film Café s-a lansat în România pe 1 decembrie 2012, înlocuind televiziunea Romantica.

În schimb, televiziunea de documentare History HD – introdusă marţi seară în grila RCS – este deţinută de compania A+E Networks UK, un joint venture între A+E Networks şi BSkyB.

Totodată, Viasat Nature/ History HD – o altă televiziune de documentare introdusă marţi seară în grila RCS&RDS – este deţinută de compania Viasat Broadcasting, care face parte din grupul internaţional Modern Times Group (MTG).

RCS&RDS este una dintre cele mai importante companii de pe piaţa serviciilor de televiziune prin cablu şi satelit din România.

Cele mai citite

Gheorghe Dincă, afirmații tulburătoare: “Pe Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu nu le-am omorât, ci le-am vândut!”

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „Monstrul din Caracal”, încearcă să obțină rejudecarea dosarului în care a fost condamnat definitiv la 30 de ani de închisoare....

Președintele Iranului și ministrul de Externe sunt morți. Epava elicopterului a fost găsită

Președintele Iranului și ministrul de Externe al Iranului sunt morți, acest lucru fiind constatat oficial după ce a fost găsită epava elicopterului în care...

ANAF va avea un compartiment de Evidență Operativă

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și-a înființat un compartiment de Evidență Operativă, anunță un articol publicat pe site-ul termene.ro. Noul departament al ANAF va...
Ultima oră
Pe aceeași temă