21.4 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăInternaționalO „ linie a prieteniei” care leagă Salonic din nordul Greciei de...

O „ linie a prieteniei” care leagă Salonic din nordul Greciei de Izmir în Turcia a fost inaugurată luni

O linie maritimă directă, aşa-zisa “linie a prieteniei”, care leagă Salonic, în nordul Greciei, de Izmir, în Turcia, a fost inaugurată luni în plină recrudescenţă a tensiunilor între cele două ţări vecine şi rivale, relatează France Presse.

Aceasta este prima linie maritimă directă care leagă Grecia continentală de Turcia. Până în prezent, doar unele insule greceşti din estul Mării Egee dispuneau de legături, prin mici nave, cu cele mai apropiate porturi turceşti.

Feribotul grec ‘Smyrna di Levante’ al societăţii elene Levante Ferries a plecat luni la ora locală 17:15 (14:15 GMT) din Salonic pentru a ajunge, după 14 ore, la marea metropolă turcă. Nava poate îmbarca 900 de persoane şi 300 de vehicule, potrivit Levante Ferries, care a lucrat trei ani la acest proiect.

Această primă călătorie de încercare a avut loc cu 35 de pasageri la bord, în majoritate cadre ale societăţii. Nava va efectua legătura de trei ori pe săptămână, potrivit societăţii elene.

Obiectivul noii linii inaugurate este de a facilita comerţul şi turismul între cele două ţări membre ale NATO, traseul maritim fiind mai scurt decât cel pe cale rutieră, conform societăţii Levante Ferries.

“Dorim să legăm din nou Europa şi Asia” şi “să profităm de cerere” pentru a “promova transportul maritim şi turistic”, a declarat Yannis Dimitriadis, care gestionează această linie pentru compania respectivă, potrivit agerpres.ro.

O „linie a prieteniei” va lega orașul Salonic din nordul Greciei de orașul Izmir din Turcia, deși tensiunile dintre cele două țări există și acum

Ambele membre ale Alianţei Nord-Atlantice şi legate de secole printr-o istorie comună, Grecia şi Turcia au relaţii tensionate, în special cu privire la delimitarea apelor teritoriale în Mediterana orientală.

Cele două ţări îşi pasează una alteia responsabilitatea naufragiilor repetate ale ambarcaţiunilor cu migranţi care caută să pătrundă în Uniunea Europeană.

Tensiunea a crescut şi mai mult în cursul unui summit european informal la Praga, joi, când premierul grec Kyriakos Mitsotakis a părăsit dineul oficial în timpul discursului preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan.

“Oamenii nu înţeleg diviziunile. Noi nu suntem implicaţi în confruntări politice. Comerţul este liber”, a comentat Yannis Dimitriadis.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Premierul slovac, Robert Fico, este stabil, dar în stare gravă

Premierul slovac, Robert Fico, împușcat acum trei zile, este în continuare în stare gravă, potrivit stirileprotv.ro. Oficialul a fost operat, din nou, vineri. Între timp,...

Mircea Geoană critică dur sistemul de vot din România: Este cel mai primitiv din toată Europa

Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul...

Premierul slovac, Robert Fico, este stabil, dar în stare gravă

Premierul slovac, Robert Fico, împușcat acum trei zile, este în continuare în stare gravă, potrivit stirileprotv.ro. Oficialul a fost operat, din nou, vineri. Între timp,...
Ultima oră
Pe aceeași temă