19.2 C
București
sâmbătă, 15 iunie 2024
AcasăInternaționalNetanyahu i-a spus lui Putin că va acţiona împotriva Iranului în Siria

Netanyahu i-a spus lui Putin că va acţiona împotriva Iranului în Siria

În cursul unei convorbiri telefonice, Netanyahu i-a spus preşedintelui rus Vladimir Putin că Israelul este “hotărât să oprească înrădăcinarea armatei iraniene în Siria, precum şi încercările Iranului de a transfera (mişcării libaneze) Hezbollah arme destinate să fie utilizate împotriva Israelului”, potrivit serviciului de presă al premierului israelian. Iranul şi Hezbollah, precum şi Rusia sunt aliaţi ai regimului sirian.

În acelaşi timp, premierul israelian şi-a exprimat regretul pentru acest incident, care a dus la moartea a 15 militari aflaţi la bordul aparatului Il-20.

“Şeful guvernului israelian şi-a exprimat regretul faţă de moartea soldaţilor ruşi şi a declarat că Siria este responsabilă pentru doborârea avionului Il-20”, indică serviciul de presă al lui Netanyahu, citat de agenţiile de presă ruse. Anterior, Ministerul Apărării ruse atribuise Israelului responsabilitatea pentru acest incident.

Potrivit AFP, armata rusă şi-a îndreptat iniţial furia împotriva Israelului, pe care l-a considerat responsabil de această tragedie din cauza tirurilor cu rachete asupra unor ţinte din Latakia, în nord-vestul Siriei, tiruri care au fost lansate – potrivit Moscovei – de patru avioane F-16 israeliene.

“Piloţii israelieni, acoperindu-se cu avionul rusesc, l-au plasat sub focul apărării antiaeriene siriene”, a declarat Ministerul rus al Apărării.

Mai târziu, preşedintele Vladimir Putin a evocat o “succesiune de circumstanţe accidentale tragice”, părând să adopte un ton mai conciliant faţă de Israel.

De altfel, Netanyahu a indicat că “Israelul vrea să ofere Rusiei toate detaliile necesare pentru anchetarea acestui incident” şi a sugerat trimiterea comandantului forţelor aeriene israeliene la Moscova în acest scop, potrivit biroului premierului israelian.

Armata israeliană a afirmat că aparatele sale au atacat un sit al armatei siriene de unde sisteme implicate în fabricarea de arme erau pe cale să fie livrate de către Iran mişcării libaneze Hezbollah.

În convorbirea telefonică cu Putin, Benjamin Netanyahu a subliniat importanţa continuării coordonării între Rusia şi Israel în materie de securitate, potrivit TASS.

Cele mai citite

Condițiile lui Vladimir Putin pentru a opri operațiunea militară specială din Ucraina. “Sunt foarte simple”

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat că Rusia va înceta operațiunile militare din Ucraina și va intra în negocieri de pace sub anumite condiții. Putin...

Alexandru Roşca (CSC Şelimbăr) a semnat cu Dinamo

Echipa de fotbal Dinamo București a făcut public un transfer important, aducând în lotul său pe portarul Alexandru Roșca. Acesta a fost achiziționat de...

Gheorghe Flutur, confundat de suceveni cu Gigi Molie

Ilustrație: Marian Avramescu Gheorghe Flutur a stat prea mulți ani, cu toate trențele sale, la conducerea Consiliului Judeațean Suceava, încât moldovenii, matrafoxați de campania...
Ultima oră
Pe aceeași temă