12.2 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăInternaționalLucrurile o iau razna în Afganistan - Papa îndeamnă la dialog

Lucrurile o iau razna în Afganistan – Papa îndeamnă la dialog

Papa Francisc este foarte îngrijorat de situația din Afganistan și îndeamnă al dialog. Talibanii au pătruns până în Kabul.

“Mă alătur îngrijorării unanime cu privire la situaţia din Afganistan”, a declarat papa cu ocazia tradiţionalei rugăciuni Angelus, susţinută în Piaţa Sfântul Petru din Vatican. El a lansat un apel la rugăciune “pentru încetarea zgomotului armelor şi găsirea de soluţii la masa dialogului”.

“Doar în acest fel membrii populaţiei martirizate a acestei ţări – bărbaţi, femei, copii şi persoane în vârstă – vor putea să se întoarcă acasă, să trăiască în pace şi securitate, în respect reciproc”, a adăugat suveranul pontif.

Aceste declaraţii au fost făcute în timp ce talibanii sunt foarte aproape de a relua controlul Afganistanului. Miliţiile talibane se află la intrările în Kabul şi au primit ordinul de a nu pătrunde încă în oraş, în timp ce reprezentanţi ai guvernului afgan au făcut promisiuni cu privire la o tranziţie paşnică a puterii.

Adelina Toader
Adelina Toader
Adelina este Redactorul Șef al Ziarului România Liberă din iunie 2021. Adelina are o experiență de peste 8 ani în presa scrisă. Și-a început cariera jurnalistică în grupul de presă Bursa avansând de la poziția de redactor până la cea de Managing Editor. Adelina a scris atât pe domeniul economic, cât și politic- extern. În ultimii ani, Adelina a realizat interviuri cu miniștrii, ambasadori precum și cu antreprenori din diferite domenii.
Cele mai citite

Președintele Iranului și ministrul de Externe sunt morți. Epava elicopterului a fost găsită

Președintele Iranului și ministrul de Externe al Iranului sunt morți, acest lucru fiind constatat oficial după ce a fost găsită epava elicopterului în care...

Un iranian cu mandat de arestare în Emiratele Arabe Unite este protejat de …DIICOT

La ora actuală, serviciile de informații de la noi sunt în alertă pentru că un cetățean iranian care a escrocat băncile din Emiratele...

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...
Ultima oră
Pe aceeași temă