Maestrul suprarealismului ar fi gustat decorul în ansamblul lui: pe scena uriaşă, un castel impunător tip gotic, sau tip Barbie, sau tip Disney intră în dialog cu castelul tip Ceauşescu.
„Uitaţi-vă la acest palat minunat!”, a zis Lady Gaga şi ca la un semn supra-realisto-magic cei 30-35.000 de spectatori s-au întors privind cu ochi uimiţi şi proaspeţi binecunoscuta clădire supra-mega-luminată. Asta înseamnă puterea unui star, mi-am zis. Asta înseamnă forţa artistului pop numărul 1 al lumii. Dincolo de muzică, decoruri, costume, coregrafie şi efecte vizuale, toate duse la un nivel extravagant, Lady Gaga a reuşit imposibilul: să inducă în ochii românilor o imagine frumoasă despre Palatul Parlamentului, locul unde se nasc deciziile pe care le ştim şi le trăim în fiecare zi.
Stefani Joanna Angelina Germanotta s-a născut acum 26 de ani în New York într-o familie cu bani. Germanoţii trăiesc de când se ştiu într-un „apartament cu multe etaje” (cum îl descrie Lady Gaga), în Upper West Side, o zonă pricopsită din Manhattan. A urmat cursurile unei şcoli catolice de fete. E foarte probabil ca acolo să fi dat de gustul răzvrătirii şi tot acolo să-şi fi hrănit pofta de a deveni un star faimos şi putred de bogat cu unicul scop de a face tot ce-i trece prin cap. De la început a văzut în muzică o cale spre a-şi împlini visele. A studiat pianul de mică şi s-a ţinut de el până pe la 18 ani, când s-a lăsat definitiv de şcoală, abandonând cursurile faimoasei Tisch School of Art de la New York University. A făcut apoi o diagonală iniţiatică, plecând de-acasă şi mutându-se în zona opusă a insulei: Lower East Side. Am putea spune mai degrabă că s-a dus într-o lume opusă. O lume a barurilor împuţite, a cluburilor sordide, a cocainei prizate la colţ de stradă („Judy” o numeşte Lady Gaga, care între timp a renunţat definitiv la droguri), a vecinătăţii cu furioşii bikeri Hells Angels şi cu băieţii răi din „The projects” (locuinţele sociale), dar o lume care are şi reprezintă o energie incredibilă a vieţii, un spaţiu al toleranţei, al gândirii autonome lipsite de orice fel de cenzură, al ideilor ultra-politically incorecte susţinute la volum maxim şi scuipate verde‑n faţă. În acel cartier şi-a început cariera Lady Gaga, cărându-şi clapele noapte de noapte de la un club la altul, strângând din dinţi şi compunând ca o apucată. Cel mai important, acolo şi-a făcut mâna în relaţia cu fanii şi a învăţat că pentru a avea succes ai nevoie de „atitudine”.
Rechemată pe scenă la bis, Lady Gaga a interpretat la Bucureşti piesa „Marry the Night”. În videoclipul pe care l-a gândit şi regizat chiar ea, spune povestea celei mai proaste zile a vieţii ei. În acea zi s-a certat cu familia şi a primit vestea că Island Def Jam, casa ei de discuri, a rupt contractul, considerând‑o probabil nevandabilă. Trebuie să fi fost o lovitură devastatoare pentru tânăra şi ambiţioasa artistă, fiindcă Island Def Jam lucrează în prezent cu artişti ca Rihanna şi Justin Bieber.
Nu ştim exact la ce moment Stefani Joanna Angelina Germanotta a avut revelaţia de a deveni Lady Gaga pe care o cunoaştem astăzi, dar trebuie să fi avut legătură cu acel eveniment nefericit. „Exagerează ca să fii ţinută minte, cu cât mai mult, cu atât mai bine”, pare să fi fost convingerea cu care a intrat în biroul producătorului Vincent Herbert, care lucrase cu Michael Jackson, Stevie Wonder şi Beyonce. Omul a simţit că-i călcase pragul un superstar. Şi pentru că tocmai asculta la radio faimoasă piesă a trupei Queen, „Radio Gaga“, i-a şi dat numele de scenă: Lady Gaga. Patru ani mai târziu, în 2011, Lady Gaga vindea peste 20 milioane de albume şi câştiga peste 100 milioane de dolari.
Lady Gaga devenea o instituţie, o industrie. Cinci ani mai târziu se afla în Piaţa Constituţiei din Bucureşti.
Turneul „Born This Way” promovează în Europa albumul care a fost lansat anul trecut cu un enorm succes. Publicul din Bucureşti a fost entuziast şi trebuie să recunosc că, fie că îţi place sau nu Lady Gaga, un lucru e sigur: nu te poate lăsa indiferent. Din punctul acesta de vedere, ea este exact ca locul din care provine: New York City nu te poate lăsa rece. Ori îl iubeşti, ori îl urăşti. Dacă lăsăm deoparte muzica, la care poţi vibra sau nu (zeci, poate chiar sute de milioane de pământeni vibrează, aşa că n-ar fi nici o ruşine, ba dimpotrivă, o bucurie), show-ul a fost show. A avut calitatea de divertisment. Sunetul impecabil, efectele năucitoare, dansatorii perfecţi (şi ca trupuri, şi ca profesionişti), scenografia dinamică, costumele de senzaţie şi da… Lady Gaga însăşi au produs împreună o seară memorabilă.
O mezzo-„urbană”
Are o voce interesantă, aş numi‑o „mezzo-urbană”. În plus, ea nu doar cântă… Ea scoate ţipete, forţează sunete joase şi acute, scârţâie, cârâie, urlă, şuieră, ţocăie, şopteşte, geme, se joacă impostat… totul în ritm perfect, într-o armonie studiată, lucrată, repetată îndelung, cu expresivitate şi efecte maxime.
Dincolo de imaginea gândită, studiată şi executată în cel mai mic detaliu, Lady Gaga nu mi se pare o frumuseţe, nu mi se pare o mare dansatoare, nu mi se pare o voce-unicat. DAR are o prezenţă sclipitoare, copleşitoare, şi extrem de seducătoare. Transmite o energie care stârneşte un ecou adânc în tine ca spectator, chiar dacă nu sari în picioare electrocutat sau nu-ţi pierzi răsuflarea. Şi mai e ceva: îi pasă în mod autentic de publicul său. Creează, comunică şi susţine o legătură strânsă cu fanii, cu pop – electoratul.
Mi-ar fi plăcut ca la balconul Palatului Parlamentului să fi fost politicienii noştri. Nu doar cei 300 şi ceva, ci toţi din 1990 până în prezent dacă s-ar fi putut. Ascultând scurtele monologuri pe care Lady Gaga le susţinea între cântece, nu puteam să nu mă gândesc la cât de politice erau. Nu într-un sens rău. Din păcate, în România politica este cel mai mare poluator, o sursă majoră de toxicitate atât pentru corpul fizic, economic, social, cât şi pentru cel emoţional, moral sau spiritual al societăţii. Nimeni şi nimic nu scapă de contaminare.
Spre deosebire de «emanaţii» şi «emanatele» din România, Lady Gaga face o politică directă, cinstită, cu un anumit amestec de smerenie şi responsabilitate (se ştie că a continuat concertul deşi i s-a făcut rău şi a vomitat în culise), dar şi cu mândria neipocrită de a avea atât de mulţi admiratori şi/sau plătitori. Ceea ce n-au înţeles niciodată cu adevărat politicienii noştri a zis-o Lady Gaga în multe feluri: «Fără voi, fanii mei, eu n-aş exista», «Voi sunteţi izvorul meu de inspiraţie», «Sunt aici pentru că voi m-aţi creat!», «Scena este casa mea», «Pentru mine nimeni nu e mai important ca voi», «Nu sunt o creaţie a guvernului», «O să cânt şi-o să dansez pe rupte pentru voi!» «Voi sunteţi viitorul României» etc.
Aş vrea să văd şi eu un politician român care spune şi crede când spune: «Sunt aici pentru că sunt creaţia voastră, a românilor. Asta înseamnă că ţara este casa mea şi am să muncesc fără odihnă pentru fiecare român, chiar dacă-mi vomit maţele din când în când. Pentru că fără voi eu nu exist. Fără voi sunt un zero ca om politic. Şi pentru voi vreau să fiu cel mai bun politician din lume. Şi n-o să vă dezamăgesc. Pentru că voi meritaţi ce-i mai bun în viaţa asta!».
Bis, aş zice. Sau credeţi cumva că un asemenea discurs este de-a dreptul suprarealist pe malul Dâmboviţei? Am plecat de la concert gândindu-mă cum ar intitula Salvador Dali tabloul reprezentând concertul dintre cele două palate: un kitsch al show- biz-ului care-şi face treaba şi celă-alt, al politicii kitsch, care nu‑şi face treaba. În consecinţă, s-a născut următorul titlu de lucru: «Lady Gaga la Bucureşti: show, politică, greţuri, dar nici un bla-bla».
Dar să nu uit. După ultima piesă, în timp ce strângea în braţe doi copii pescuiţi din public, Lady Gaga spune: «La-nceputul carierei, când cântam prin cluburi, închideam ochii. Îi deschideam abia la sfârşit. Într-o seară am văzut 30 de oameni, în altă seară 300. În seara asta, când am deschis ochii, am văzut 30.000 de oameni». Dacă nici acesta nu‑i un mesaj al unui lider autentic către followeri, nu pe Tweeter, nu pe Facebook, ci faţă în faţă, în carne şi oase, atunci eu m-apuc de cântat.
Să fi devenit şi eu un fan?!
