16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalÎncă șase ani cu Putin. Economia Rusiei, blocată în războaie și tensiuni...

Încă șase ani cu Putin. Economia Rusiei, blocată în războaie și tensiuni cu Occidentul

Însă puțini analiști economici consideră că Administrația Putin va putea să-și țină promisiunea, atât timp cât la nivel internațional președintele este aliat cu dictatori respinși de „lumea civilizată”, cum a precizat Donald Trump, iar interesele economice sunt amânate pe timp nedeterminat de continuarea unor conflicte în care Moscova este de partea inamicilor Occidentului.

 

    Blocat de sancțiuni

Vladimir Putin își definește obiectivele economice printr-un decret pe care l-a semnat la scurtă vreme după inaugurarea mandatului, promițând mai multe resurse financiare în sectoarele neglijate de mulți ani, anume pentru sănătate, educație, infrastructură. Măsurile nepopulare,  precum mărirea taxelor și ridicarea vârstei de pensionare, pentru a acoperi cheltuielile promise, le-a lăsat pe mai târziu.

Un nou mandat de premier pentru aliatul său de cursă lungă, Dmitri Medvedev, este de așteptat, ca un semn de continuitate, în ciuda faptului că n-a performat pe plan economic. Însă nu este vina Guvernului, ci a politicilor de interese practicate de Putin, implicând uriașe cheltuieli militare pentru un obiectiv economic incert, cum este exploatarea gazelor din Mediterana, coasta Siriei, promisă de regimul Assad. Atât timp cât rămâne la putere.

 

    Un nou ministru de Finanțe, reformator

Pe plan internațional, sancțiunile impuse Rusiei din 2014 de SUA și Europa pentru „afaceri necurate”, cum ar fi anexarea Crimeii, implicarea în otrăvirea fostului ofițer GRU Serghei Skripal, pentru susținerea regimului dictatorial al lui Bashar al-Assad au afectat multe firme, bănci importante și persoane apropiate Kremlinului.

Pentru a reconstrui relațiile economice cu acestea, Putin ar putea să-l numească pe Alexei Kudrin, fost ministru de Finanțe, în funcția de ministru al Economiei, acesta fiind cunoscut pentru „inginerii” de creștere economică. Însă Kudrin este un adept al relațiilor cu Occidentul, fără tensiuni, ca soluție certă de redresare a economiei.

Or Kremlinul se află pe o cale a impunerii intereselor proprii, inclusiv militar, ceea ce adâncește conflictul. Este puțin probabil ca Putin să adopte o linie mai blândă, mai ales că nu și-a atins obiectivele și riscă să transmită semnale de slăbiciune.

„Moscova nu are niciun interes să escaladeze tensiunile cu Occidentul, ceea ce ar avea un impact politic și economic negativ, însă nici nu e pregătită să facă ceva ce ar părea ca o concesie unilaterală”, a declarat Andrei Kortunov, șeful Consiliului pentru Afaceri Internaționale.

O altă schimbare prevăzută de analiști este promovarea consilierului său economic, Andrei Belusov, în funcția de vicepremier. Acesta este adeptul teoriei că statul trebuie să aibă rol central în economie.

Moscova se pregătește pentru defilarea de  Ziua Victoriei din Piața Roșie, dedicată victoriei asupra Germaniei naziste, ce va fi o defilare de forță, implicând 13.000 militari, 159 tancuri și vehicule blindate, 75 avioane și elicoptere.

Putin l-a invitat la spectacol pe premierul israelian, Benjamin Netanyahu, care își începe vizita miercuri pentru discuții pe tema Iranului, Siriei și dosarului nuclear.  

 

Cele mai citite

Petre Roman, la Parchetul General, în Dosarul Mineriada. FOTO

Fostul premier Petre Roman, s-a prezentat, astăzi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...
Ultima oră
Pe aceeași temă