25.3 C
București
sâmbătă, 25 mai 2024
AcasăInternaționalGeraldine Chaplin şi Jane Fonda, dive la vârsta a patra

Geraldine Chaplin şi Jane Fonda, dive la vârsta a patra

La finalul acestei săptămâni va intra pe marile ecrane o comedie tare amară despre bătrâni şi bătrâneţe:„Hai să trăim toţi împreună”. Pelicula are în prim plan un grup de amici septuagenari din Paris care, îngroziţi de spectrul azilului de bătrâni, decid să trăiască în aceeaşi casă.

„ Hai să trăim toţi împreună” este regizat de Stéphane Robelin şi îi are în distribuţie pe Geraldine Chaplin, Jane Fonda, Daniel Brühl, Claude Rich, Pierre Richard şi Guy Bedos.

Pe Annie, Jean, Claude, Albert şi Jeanne îi leagă o prietenie veche, de mai bine de 40 de ani. Iar la bătrâneţe, când memoria începe să le joace feste, trupul nu le mai răspunde la comenzi şi doamna cu coasa le apare tot mai clar la orizont, cei cinci pensionari iau decizia nebunească de a trăi împreună ultimii ani de viaţă ajutându-se reciproc, în loc să sfârşească singuri, fiecare la un alt azil.

Bătrâneţe, haine grele

Filmul îndrăzneşte astfel să critice societatea occidentală de azi, atât de obsedată de tinereţe, fitness, botox şi frumuseţe, care îşi lasă bătrânii pradă singurătăţii fără nici o remuşcare.

„Hai să trăim toţi împreună” a fost selectat în programul Piazza Grande, la cea de-a 64-a ediţie a festivalului internaţional de film de la Locarno.

Divele acestui film sunt Jane Fonda (care nu îşi arată nicidecum cei 75 de ani) şi Geraldine Chaplin. Jane Fonda îşi exresează din nou franceza impecabilă, ea fiind legată încă din tinereţe de cinematografia din Hexagon. Primul ei rol într-un film franţuzesc a fost în „Tout va bien” al lui Jean-Luc Godard, în 1972. Personajul său precum şi cel interpretat de Geraldine Chaplin, actriţă în vârstă de 68 de ani, prietena ei din film, sunt de departe cele mai puternice personalităţi din grupul de amici septuagenari care au de înfruntat neajunsurile vârstei înaintate.


To do list înainte să dai colţu’

“Personajul pe care îl joc exprimă exact sentimentele mele. Eu cred că persoanele în vârstă trebuie să-şi privească moartea în faţă, s-o pregătească, s-o planifice. Ca şi mine, Jeanne detestă oamenii care neagă apropierea de, poate cel mai democratic dintre evenimente: moartea. Noi, în State, avem o expresie pentru situaţiile de genul acesta: Bucket List (de la expresia englezească „to kick the bucket”, ce s-ar putea traduce prin „ a da ortul popii” sau „a da colţu’ ” n.r.). O listă de dorinţe pe care să ni le mai îndeplinim înainte de marele salt. Spre exemplu, Bucket list-ul meu arată cam aşa: să fac o excursie de câteva zile din Machu Picchu până în Peru, să fac o scufundare liberă la Marea Barieră de Corali, să-mi găsesc un amant drăguţ, să învăţ să joc tenis şi să învăţ să dansez step. Tot aici figura până de curând şi dorinţa de a mai turna încă un film franţuzesc.”

La rândul ei, Geraldine Chaplin mărturiseşte că urăşte tot ce înseamnă bătrâneţe: „Nimic din ideea de a fi bătrân nu mă atrage. Se obişnuieşte să se spună că devenim mai înţelepţi pe măsură ce înaintăm în vârstă. Nimic mai fals! Este teribil ce diferenţă există între ceea ce simţim noi pe interior şi ceea ce a ajuns exteriorul, ambalajul nostru. “

Actriţa spune însă că, cel puţin în carieră, nu i-a dăunat faptul că are o vârstă venerabilă., ba chiar dimpotrivă: „Trebuie să recunosc că, graţie incredibilei cantităţi de riduri pe care le posed, am parte de o grămadă de roluri în ultimul timp. Numai anul trecut am fost chemată să joc în cinci filme.”

Regizorul a povestit că a folosit ca sursă de inspiraţie chiar bătrâni din familia sa: “La festivalul de la Locarno, unde filmul a fost proiectat pentru prima dată, în faţa a 8.000 de spectatori, am realizat că soacra mea se afla chiar pe rândul din spate. M-a cuprins imediat panica şi era şi normal să fie aşa: tatăl ei mi-a inspirat întreg personajul lui Albert. Din fericire, ea a râs pe tot parcursul filmului.”

 

Cele mai citite

Taylor Swift, comparată cu Madonna, Michael Jackson sau Beatles. Marius Moga: “Cred că este un fenomen”

Taylor Swift este un fenomen global și un adevărat titan în industria muzicală. Cu 14 premii Grammy la activ, dintre care patru pentru albumul...

Consilier PSD sub control judiciar pentru fraudă cu fonduri europene

În dimineața zilei de vineri, în jurul orei 04:00, procurorii Direcției Generale Anticorupție (DGA) Buzău, sprijiniți de trupele speciale ale IPJ Buzău, au...

Captură de peste 4 milioane euro în portul Constanța. Poliţiştii de frontieră au descoperit 18.000 de parfumuri

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, colaborând cu inspectori de la Biroul Vamal de Frontieră Constanţa, au descoperit un transport impresionant de...
Ultima oră
Pe aceeași temă