Întoarcerea în forţă a sărbătorii anuale a artiştilor pe o scenă în toată regula a adus şi un dezgheţ al glamului şi al stilului. Dacă în anii trecuţi, empatizând cu situaţia „neagră” din economia mondială, toaletele au fost mai sobre, doamnele preferând the little black dress, acum pe covorul roşu (să nu se spună că nu avem şi noi aşa ceva) au reapărut rochiile viu colorate, cu decolteuri curajoase, dar şi cele romantice, de zână (a mea, de pildă a fost o creaţie semnată Cristina Cernei). Indiferent însă de ţinuta aleasă, în aer se simţea, aşa cum s-a exprimat scenograful Dragoş Buhagiar, unul dintre nominalizaţii serii, un „miros de breaslă”. Deşi, după chipul şi asemănarea societăţii noastre, nici lumea teatrului nu este una unită, la ceas aniversar s-a instaurat un soi de solidaritate bine venită. Nominalizaţii îşi urau baftă unii alora şi strângeau mâini în stânga şi-n dreapta, iar cei scutiţi de emoţii făceau pariuri încă de la intrare. „Mariana Mihuţ ia sigur premiul. N-are concurenţă.” „Taci, mă, că a mai luat”. „Când?” „Nu ştiu. În ’68.” „Ei, păi aşa, şi Buha a mai luat câteva premii, dar nu-i strică încă unul”, comentau amuzaţi doi actori fumând ultima ţigară dinaintea Galei pe scările teatrului.
După ce, mânaţi în sală de o voce din off, invitaţii şi-au ocupat locurile, la ora 21.00 trecute fix a început show-ul avându-l ca maestru de ceremonii pe Ion Caramitru şi el ajuns la o cifră rotundă, asemeni Galei. Numai că dacă Gala UNITER e o jună de 20 de ani, cel ce o prezintă este un domn bine ajuns la 70 de ani. Nominalizările şi premiile au început să curgă, cu speech-uri emoţionate sau emoţionante. Cea mai originală mărturisire a unui premiant a fost fără îndoială cea a lui Arpad Konczei, laureat cu premiul pentru întreaga carieră pentru muzică de teatru, care a dansat fără muzică un ceardaş, făcând piruete şi sărituri impresionante ce i-au adus aplauze la scenă deschisă şi admiraţia Marianei Mihuţ, care venind pe scenă să-şi primească premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal a declarat că-l invidiază sincer „pe domnul care a dansat”.
De-a dreptul emoţionante au fost momentele dedicate marilor dispăruţi ai anului trecut, regizorii Liviu Ciulei şi Alexandru Tocilescu. Acesta din urmă a primit post-mortem şi un premiu de excelenţă înmânat fiului său, colegul nostru Alex Tocilescu.
Jacqueline Bisset, invitata specială a serii, i-a înmânat lui Laszlo Bocsardi premiul de regie şi a făcut o declaraţie de dragoste României: „De anul trecut de când am venit la TIFF am vizitat ţara voastră de mai multe ori, în toate anotimpurile. M-am plimbat prin parcurile voastre, am cumpărat legume din pieţe, am vizitat multe biserici impresionante şi pot spune (şi aici a urmat declaraţia în limba română): România este frumoasă!”.
După ce s-a acordat ultimul premiu al serii, cel pentru cel mai bun spectacol pe care l-a luat „ultima zi a tinereţii”, montat de Yuri Kordonsky la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, Ion Caramitru a cerut din partea tuturor o recunoaştere: „Trebuie să-mi recunoaşteţi şi mie un merit. Am reuşit să terminăm gala în trei ore şi jumătate”. El a mai primit în plus un trofeu UNITER pentru cei 20 de ani de rezistenţă pe frontul culturii române. Seara s-a încheiat, conform tradiţiei, cu şampanie, care a curs din belşug şi pentru toată lumea.
