Formarea guvernului italian – primejdie pentru UE?

Bernd Riegert

Politicienii italieni îşi respectă rar promisiunile făcute în campania electorală. Odată ajunşi la putere, adesea ei nu sunt preocupaţi decât de propriile avantaje. Acestea au fost, mai mult sau mai puţin, regulile de fier ale vieţii politice din Italia. Acum, populiştii naţionalişti de la extrema dreaptă şi cei mai degrabă de stânga au câştigat alegerile şi se află la putere.

Ei promit o schimbare istorică, o revoluţie şi preocupare reală pentru binele cetăţenilor. Oare nu mai sunt valabile regulile de fier de odinioară? Sau noua coaliţie, lipsită de experienţă, dar foarte încrezătoare în forţele proprii, va da uitării relativ rapid prevederile ambiţioase, dar şi periculoase, ale programului de guvernare, pentru a se concentra pe conservarea propriei puteri? Chiar dacă sună straniu, ar fi de dorit, în interesul Italiei şi al UE, ca regulile de fier de odinioară să redevină operante, iar revoluţia naţionalistă să eşueze.

Un premier de paie

Premierul necunoscut, un specialist în drept admi­nistrativ, va avea, să sperăm, grijă ca intenţiile cele mai radicale ale populiştilor să nu se materializeze. Dacă profesorul Giuseppe Conte nu va reuşi să evolueze pe muchia ascuţită a compromisului între extreme, va fi rapid schimbat.

Liderii mişcării de protest „5 Stele“ şi ai naţionaliştilor formaţiunii „Lega“ ­le-au promis simpatizanţilor măsuri uluitoare: reducerea impozitelor, protecţie socială extinsă, reducerea vârstei de pensionare, norme UE mai favorabile, creştere economică şi reducerea birocraţiei, parte din promisiuni urmând a fi finanţate prin noi datorii. Cei doi lideri de partid, Di Maio, reprezentând „5 Stele“, şi Salvini, reprezentând „Lega“, vor încerca să-l transforme pe premier într-o marionetă, într-un paravan, în dosul căruia să se desfăşoare jocurile po­puliste de putere.

Frazele goale nu ţin loc de program

„Italia mai întâi!“ este strigătul de luptă, care sună a gol, al noilor potentaţi de la Roma. Acest strigăt înfiorează orice pro-european preocupat de menţinerea unui echilibru. Dacă fiecare ţară reclamă acelaşi lucru pentru sine, din solidaritatea reciprocă a popoarelor nu mai rămâne mare lucru. „Nimeni nu trebuie să se teamă de noi“, a declarat extremistul de dreapta Matteo Salvini. Dar teama este mai mult decât întemeiată. Viitorul UE este ameninţat fiindcă populiştii ar putea rapid să destabilizeze zona euro printr-o politică fiscală iresponsabilă.

„Italia nu este Grecia“, afirmă partenerii de coaliţie de la Roma. Aşa este. Italia, ţară fondatoare a UE, este mult mai mare decât Grecia, dar şi datoriile ei sunt pe măsură. A-i scăpa şi pe italieni din această capcană cu ajutorul unei umbrele europene de salvare este aproape imposibil.

În campania electorală, populiştii au prezentat moneda euro şi măsurile impuse de „comisarii germani ai economisirii“ drept sursă a tuturor relelor. Şi nu e exclus că vor miza voit pe o criză financiară pentru a scăpa de moneda euro. Italia ar putea introduce peste noapte o monedă paralelă pentru a se catapulta din zona euro. Pieţele financiare vor să-i ignore pur şi simplu pe populişti. Banca Centrală Europeană (BCE) pompează în continuare capital pe piaţa italiană şi pe piaţa altor state cu dificultăţi, astfel că acestea au spatele acoperit. Dar rămâne de văzut cât timp va mai decurge totul bine. Cel târziu atunci când BCE va majora dobânda de referinţă Italia se va confrunta cu mari dificultăţi.

Panica nu ajută

În politica de migraţie şi azil, „Lega“ naţionalistă vrea să anuleze toate deciziile UE. Un sistem raţional de redistribuire a imigranţilor este astfel amânat la calendele greceşti. „Lega“ nu are alte idei în afara închiderii graniţelor şi expulzării străinilor. Oare nu este aceasta o perspectivă înfricoşătoare? Promisiunea lui Matteo Salvini pare deşartă. El a afirmat că Italia se va transforma şi va încerca să transforme şi UE. Va putea UE să vină în întâmpinarea acestor radicali? Are voie s-o facă?

În orice caz, UE nu are voie să reacţioneze cuprinsă de panică. Atacurile nervoase, de tipul celui lansat de ministrul francez al Finanţelor la finele săptămânii trecute, au un efect mai degrabă contrar. Italienii sunt foarte iritaţi când sunt criticaţi din străinătate. Toţi, nu doar populiştii. Şi aceasta este o regulă de fier a politicii ­italiene.   

Acest comentariu a fost ­publicat inițial pe dw.com/ro.