27.7 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăInternațional"După dealuri", în topul celor mai bune filme ale anului 2012 alcătuit...

“După dealuri”, în topul celor mai bune filme ale anului 2012 alcătuit de revista Sight & Sound

Lungmetrajul “După dealuri”, regizat de Cristian Mungiu, figurează pe locul al optulea în topul celor mai bune filme ale anului 2012 alcătuit de prestigioasa revistă Sight & Sound, publicat ca în fiecare an la începutul lunii decembrie, relatează hollywoodreporter.com, potrivit Mediafax.

Topul revistei Sight & Sound – considerată un echivalent britanic al publicaţiei franceze Cahiers Du Cinema – a fost alcătuit pe baza voturilor exprimate de 100 de critici de film.

Filmul “După dealuri”, de Cristian Mungiu, ocupă poziţia a opta în acest top prestigios, în fruntea căruia se află pelicula “The Master”, de Paul Thomas Anderson, a cărui imagine a fost realizată de Mihai Mălaimare Jr. Potrivit presei internaţionale, “The Master” este considerat unul dintre marii favoriţi la trofeele decernate în sezonul premiilor de la Hollywood.

Pe locul al doilea se află pelicula “Tabu”, regizată de Miguel Gomes, recompensată cu Alfred Bauer Award şi FIPRESCI Prize la Festivalul de la Berlin 2012, ce a fost nominalizată şi pentru Ursul de Aur.

Filmul “Amour”, de Michael Haneke, laureat cu Palme d’Or la Cannes 2012 şi desemnat cel mai bun lungmetraj al anului la gala premiilor decernate de Academia de Film Europeană, se află pe locul al treilea.

Pe locurile următoare se află peliculele “Holy Motos”, de Leos Carax, “Beasts of the Southern Wild”, de Benh Zeitlin, “Berberian Sound Studio”, de Peter Strickland, “Moonrise Kingdom”, de Wes Anderson şi, la egalitate, filmele “După dealuri”, de Cristian Mungiu, “Cosmopolis”, de David Cronenberg, “Once Upon a Time in Anatolia”, de Nuri Bilge Ceylan, şi “This Is Not A Film”, de Jafar Pahani şi Mojtaba Mirtahmaseb.

“După dealuri” este propunerea României la Oscar, la categoria “cel mai bun film într-o limbă străină.

Filmul “După dealuri” spune povestea a două fete, Alina (Cristina Flutur) şi Voichiţa (Cosmina Stratan), care au crescut împreună la orfelinat şi s-au regăsit apoi într-o mănăstire izolată din România. Alina vrea să plece de acolo pentru a se stabili în Germania şi îşi doreşte ca Voichiţa să vină cu ea. Însă Voichiţa este ataşată profund de viaţa de la mănăstire. Atunci când Alina îl înfruntă pe preot, tânăra este dusă la spital, iar persoanele care o îngrijesc încep să creadă că este posedată de diavol.

Pentru filmul “După dealuri”, Cristian Mungiu a primit premiul pentru scenariu la Festivalul de la Cannes 2012, în timp ce Cristina Flutur şi Cosmina Stratan au primit, ex-aequo, premiul pentru interpretare. Recent, lungmetrajul “După dealuri” a câştigat marele premiu al secţiunii Filmmakers of Tomorrow – FEDEORA la Festivalul Internaţional de la Haifa, trofeu acordat de un juriu desemnat de Federaţia Criticilor de Film din Europa şi Zona Mediteraneană. Totodată, “După dealuri” a fost desemnat cel mai bun film la Festivalul de la Vukovar (Croaţia) şi la Herceg Novi (Muntenegru).

Regizorul Cristian Mungiu a câştigat prestigiosul trofeu Palme d’Or la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes în 2007 cu filmul “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”.

Cele mai citite

RAR aduce lămuriri despre sancționarea conducătorilor auto care folosesc cauciucuri „ all season”

RAR a clarificat că informațiile vehiculate în mass-media despre sancționarea conducătorilor auto care utilizează anvelope "all season" sunt nefondate și fără suport legal. „BREAKING NEWS...

Construcție filosofică

O condiție a vieții izbutite este cunoașterea realității în care se trăiește. Împărtășesc opinia că, printre formele spiritului, filosofiei îi revine să asigure reflecția...

Iohannis, la Consiliul European, unde se discută sprijinul pentru Ucraina și Republica Moldova

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, mâine şi poimâine, la Consiliul European, la Bruxelles, printre subiectele reuniunii numărându-se sprijinul pentru Ucraina şi Republica Moldova, respectiv...
Ultima oră
Pe aceeași temă