20.4 C
București
vineri, 14 iunie 2024
AcasăInternaționalCum se prosperă pe seama presei

Cum se prosperă pe seama presei

După Legea ştirilor pozitive, o altă propunere a lui Ioan Ghişe, Legea jurnalistului, a făcut din nou vâlvă. Jurnaliştii s-au revoltat pentru că în proiect sunt prevăzute un control psihologic anual, atestări ale calităţii de jurnalist o dată la trei ani şi alte cerinţe numai bune pentru piloţii de la NASA. Întrebarea, aparent retorică, e de ce insistă Ghişe cu astfel de iniţiative. Se mai poate numi el un poltician cu minte? Răspunsul paradoxal e: da.

Partidul Naţional Liberal a spus chiar că nu i-a dat girul lui Ghişe pentru această lege; acesta iniţiase Legea ştirilor pozitive, care obliga televiziunile la 50% ştiri de acest fel, în combinaţie cu PRM-ul, adică cu Gheorghe Funar. Nu demult, o social-democrată cu antecedente peremiste, Lia Olguţa Vasilescu, voia nici mai mult, nici mai puţin decât să inventeze un centru de monitorizare a internetului, care să elimine obscenităţile. Tot atâta vâlvă, la fel de puţină finalitate.

Citeşte mai mult pe www.comanescu.ro

Cele mai citite

Românii aflați în situații vulnerabile urmează să își primească banii pe cardurile sociale pentru alimente. Când se va întâmpla

Începând cu data de 14 iunie, aproximativ 2,6 milioane de români aflați în situații vulnerabile vor începe să primească o nouă tranșă de 250...

Decrete semnate de Președintele României, Klaus Iohannis

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 14 iunie 2024, următoarele decrete: Decret pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe (PL-x 295/21.05.2024); Decret...

Tramvaiele opresc din nou în stația Eroii Revoluției. Zona a devenit cel mai nou și mai modern reper urban din Capitală

De la începutul acestei săptămâni, tramvaiele de pe liniile 1, 7, 10, 19 și 25 opresc în stația „Piața Eroii Revoluției”. În urma lucrărilor de modernizare...
Ultima oră
Pe aceeași temă