14.6 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăInternaționalCriza Brexit ia amploare. Premierul nord-irlandez demisionează

Criza Brexit ia amploare. Premierul nord-irlandez demisionează

“În urmă cu puţin timp, l-am sunat pe preşedintele partidului pentru a-l informa că intenţionez să demisionez din funcţia de lider al Partidului Democratic Unionist pe 28 mai şi din cea de premier al Irlandei de Nord la sfârşitul lunii iunie”, a declarat Arlene Foster.

“Este important să le ofer delegaţilor de partid spaţiu în următoarele săptămâni pentru a face aranjamentele necesare alegerii unui nou lider. Când va fi ales, voi colabora cu noul lider asupra tranziţiei”, a precizat Arlene Foster, conform unui comunicat.

“M-am străduit să conduc partidul şi Irlanda de Nord departe de diviziuni şi spre un drum mai bun. În Irlanda de Nord sunt oameni cu identitate britanică, alţii sunt irlandezi, alţii nord-irlandezi, alţii sunt o combinaţie între toate trei, iar alţii au identităţi noi sau care continuă să apară. Trebuie să învăţăm cu toţii să fim generoşi unii cu alţii, să convieţuim împreună şi să ne bucurăm împreună de această ţară minunată. Viitorul unionismului şi al Irlandei de Nord nu poate fi găsit în diviziuni, va fi găsit doar în convieţuirea în acest spaţiu pe care suntem cu toţii privilegiaţi să îl numim «acasă»”, a subliniat Arlene Foster.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Roberta Metsola: Tbilisi, te auzim! Te vedem

Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, şi-a exprimat, marţi, sprijinul pentru poporul georgian, într-o postare pe reţelele de socializare, potrivit actualitate.org. Roberta Metsola, mesaj pentru georgieni:...

CSAT trebuie să-i aprobe lui Iohannis încă o factură pentru candidatura la NATO

Ilustrație: Marian Avramescu Consiliul Superior de Apărare a Țării (CSAT) va trebui să-i aprobe președintelui Klaus Werner Iohannis decontarea probabil a ultimei facturi sau...

Armata Română deschide o nouă campanie de recrutare

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a început o nouă campanie de recrutare pentru soldați și gradați profesioniști. Aceasta este a doua campanie de acest tip din...
Ultima oră
Pe aceeași temă