19.1 C
București
luni, 27 mai 2024
AcasăGDPRVitamina D te scapă de depresie

Vitamina D te scapă de depresie

Cei care petrec suficient timp în aer liber sunt mai feriţi de problemele psihice.

Cei mai mulţi dintre noi ştiu că vitamina D este necesară pentru a avea oase puternice. Studii recente au arătat însă că acest nutrient joacă un rol important în prevenţia astmului, depresiei, cancerului, bolilor de inimă, diabetului, obezităţii.

Specialiştii site-ului medical în limba engleză www.webmd.com au explicat pe îndelete toate aceste aspecte, iar medicii români afirmă, de asemenea, că „vitamina D” a fost redescoperită în ultimii ani. „I s-au găsit şi alte roluri decât cele cu care am fost obişnuiţi. Pentru că oamenii lucrează în interior şi ies tot mai puţin la aer, nu este rău să apeleze la suplimente, mai ales o dată cu înaintarea în vârstă”, spune nutriţionistul Corina Zugravu, de la Facultatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.

1.Vitamina D şi sistemul osos

Datorită acestei substanţe, organismul nostru poate asimila calciul din alimente. În lipsa vitaminei D, oasele ar deveni fragile şi s-ar fractura foarte uşor. În cazul adulţilor, prea puţină vitamina D poate duce la malformaţii ale oaselor şi la osteoporoză. La copii, deficienţa de vitamina D provoacă rahitism.

În România, rahitismul este o afecţiune destul de des întâlnită la nou-născuţi. De aceea este necesară prevenirea acestei boli prin administrarea de picături de vitamina D până la vârsta de doi ani şi jumătate, după indicaţiile pediatrului. „Deşi există foarte multe preparate care se administrează oral, sunt mulţi părinţi care aleg să recurgă la tratamente injectabile. Acestea nu sunt indicate decât celor care au tulburări de malabsorbţie”, a precizat medicul Alexis Cochino, pediatru la Institutul de Ocrotire a Mamei şi Copilului. După vârsta de un an, scoateţi copilul la soare, dar dimineaţa până la ora 10.30.

2. Previne depresia şi bolile cardiace

Un nivel scăzut de vitamina D în organism poate indica probleme cu inima, dar şi un risc crescut de a face depresie. Studiile au arătat că un nivel scăzut de vitamina D face ca glanda paratiroidă să secrete hormoni în exces, aspect care poate fi legat de instalarea depresiei. Medicii psihiatri susţin însă că mecanismul de instalare a depresiei este mult mai complex. „Uneori depresia apare din senin chiar şi în perioadele bune de viaţă. Sunt implicaţi factori genetici şi un dezechilibru la nivelul neurotransmiţătorilor (serotonina şi noradrenalina)”, a explicat psihiatrul Radu Mihailescu.

Cei care petrec suficient timp în aer liber şi asimilează această vitamină la un nivel corespunzător sunt mai feriţi de aceste probleme de sănătate. În mod normal, nici o persoană nu ar trebui să se îngrijoreze că nu asimilează suficientă vitamina D, întrucât corpul o produce singur, sub influenţa ultravioletelor. Totuşi, cum sunt puţini aceia care stau minimum 30 de minute la soare, aproape zilnic, uneori sunt necesare şi suplimentele sau cel puţin o alimentaţie bogată în această substanţă. Faţă de persoanele cu pielea deschisă, cei creoli asimilează mai greu vitamina D prin expunere la soare, de aceea în sezonul rece aceştia ar trebui să petreacă mai mult timp în aer liber.

3. Oferă protecţie în cancerul de sân

În lipsa vitaminei D apar mai uşor probleme legate de obezitate, afecţiuni digestive, hipertensiune şi chiar cancer de sân. Un studiu a arătat că femeile care aveau deficienţă de vitamina D şi sufereau de  cancer de sân aveau un risc cu 94% mai mare să facă recidive. Tot vitamina D oferă protecţie în cancerul de prostată şi de colon, după cum au arătat alte cercetări.

4. Apar mai rapid creşterile în greutate

După menopauză multe femei iau în greutate, cel puţin până ating vârsta de 65 de ani. Sunt studii care arată că luând suplimente de calciu şi vitamina D poate fi încetinit procesul câştigării în greutate.  Femeile care au refuzat să ia suplimente sau să îşi îmbunătăţească alimentaţia cu această substanţă au luat mai repede în greutate sau cel puţin le-a fost mai greu să se menţină la o greutate acceptabilă. „Diferenţele sunt minore între cei care iau şi cei care nu iau vitamina D, succesul pierderii în greutate fiind legat de stilul de viaţă”, spune Corina Zugravu.  

 

Surse de vitamina D 

laptele

cerealele

peştele (sardinele, somonul, tonul, macroul)

ouăle (mai ales gălbenuşul de ou)

brânza

iaurtul

ficatul de vită

Recomandări

 Necesarul de vitamina D diferă în funcţie de vârstă. Adulţii sub 50 de ani au nevoie de 200 de unităţi pe zi, cei peste 50 de ani, de 400 de unităţi pe zi, cei peste 70 de ani, de 600 de unităţi pe zi. La copii, necesarul variază între 400 şi 800 de unităţi pe zi.

 Pentru a afla dacă aveţi deficienţe de vitamina D, puteţi face anumite teste de sânge, dar acestea se prescriu destul de rar, când există suspiciuni de boli ale oaselor.

 Dacă luaţi steroizi, aceştia interferează în metabolizarea vitaminei D şi ar trebui să vă adresaţi doctorului pentru a vă corecta eventualele deficienţe;

De carenţe ale vitaminei D ar putea suferi şi cei care iau medicamente de slăbit sau anticolesterol.

Cele mai citite

EXCLUSIV: Se confirmă dezvăluirile România Liberă – Judecătorul de la Tribunalul București vizat de grupul mafiot pentru soluția dată în Cazul Adamescu

GRUP MAFIOT PENTRU ÎNGENUNCHIEREA JUSTIȚIEI DIN ROMÂNIA ȘI UCIDEREA FIULUI LUI DAN ADAMESCU Foto: de la stânga la dreapta - Procurorul Adrian George Matei, Carmen...

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, s-a întâlnit cu generalul Petraeus, fost director al CIA

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, fost ministru al Apărării, s-a întâlnit cu David Petraeus, fost director al CIA. Întâlnirea a avut loc la București, la sediul...

“Nu fac alte comentarii până la finalizarea anchetei”, susține fostul general Coldea

Florian Coldea, general în rezervă și fost prim-adjunct al directorului SRI, s-a prezentat în dimineața de luni, 27 mai, la un sediu de poliție...
Ultima oră
Pe aceeași temă