18.2 C
București
vineri, 14 iunie 2024
AcasăGDPRUn grup de 67 de deputaţi ai coaliţiei a depus o iniţiativă...

Un grup de 67 de deputaţi ai coaliţiei a depus o iniţiativă privind interzicerea etnobotanicelor

Un grup de 67 de deputaţi PDL, UDMR şi ai minorităţilor naţionale a depus la Parlament o iniţiativă legislativă privind interzicerea utilizării plantelor, substanţelor, preparatelor stupefiante, halucinogene, psihotrope în alte scopuri decât cele pentru care îşi dovedesc utilitatea practică.

 

Potrivit unui comunicat semnat de deputatul Cezar Preda, vicelider al grupului PDL, iniţiativa celor 67 de deputaţi, membri ai grupurilor parlamentare ale PDL, UDMR şi minorităţilor naţionale, privind interzicerea utilizării plantelor, substanţelor, preparatelor stupefiante, halucinogene, euforice, psihotrope şi derivaţilor acestora în alte scopuri decât cele pentru care îşi dovedesc utilitatea practică, a fost depusă luni, în urma unei dezbateri care a durat două săptămâni.

Propunerea are la bază actele normative europene în domeniu, se arată în comunicat.

“Iniţiativa vine pe fondul lipsei unui cadru normativ adecvat combaterii flagelului în ansamblul său. Astfel, sunt reglementate condiţiile punerii pe piaţă a acestor produse, precum şi toate activităţile conexe în vederea contracarării folosirii substanţelor vizate”, menţionează sursa citată.

De asemenea, sunt prevăzute norme cu caracter prohibitiv şi forme de control instituţional asupra activităţilor de producere, distribuire, comercializare, folosire în cercetare şi consum.

Totodată, se prevede extinderea sancţiunilor aplicate.

“Noutatea promovată de această propunere legislativă constă în prevederea unor măsuri cu rol preventiv în vederea eliminării breşelor existente în cadrul facilitării distribuirii până la consumatorul final al produselor cu efect psihoactiv sau psihotrop”, se mai arată în comunicat.

În 10 februarie 2010, Guvernul a emis o Ordonanţă de urgenţă prin care a fost interzisă comercializarea unui număr de 36 de substanţe şi plante etnobotanice, care au fost asimilate drogurilor. Şi după apariţia acestei ordonanţe, însă, sute de tineri au continuat să ajungă la spital în stare gravă, în urma consumului de plante etnobotanice procurate fie de la magazine specializate, fie achiziţionate de pe internet. Totodată, s-a înregistrat o scădere a vârstei consumatorilor de astfel de substanţe.

În aceste condiţii, medicii şi inspectoratele şcolare au solicitat închiderea magazinelor care comercializează astfel de produse.

Unele autorităţi locale din Capitală şi din ţară au decis deja interzicerea magazinelor de vize, iar în urma controalelor mai multe magazine au fost închise.

Un material cu propuneri de noi măsuri privind interzicerea substanţelor psihotrope urmează să fie prezentat, miercuri, în şedinţa de Guvern, în urma unei analize făcute de reprezentanţi ai mai multor instituţii şi specialişti.

Cele mai citite

NEWS ALERT. Cod roșu de furtună în București și judeţele Ialomiţa, Călăraşi şi Ilfov

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi seara avertizări cod roşu de furtună pentru municipiul Bucureşti şi în localităţi din judeţele Ialomiţa, Călăraşi şi...

Lasconi l-a luat pe Drulă pe la spate, cu avânt (câmpu)lungesc

Ilustrație: Marian Avramescu Alegerile locale și europarlamentare, teoretic, finalizate recent – dacă mai facem uitate câteva sute/mii buletine de vot – au scos la...

Șoșoacă a leșinat după ce ar fi înghițit un jandarm de la brută(rie) care i-a căzut greu

Ilustrație: Marian Avramescu Serviciul de Ambulanță și SMURD au fost apelate să intervină, după ce senatoarea cu potențial de europarlamentar și cu SOS, dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă