18.7 C
București
vineri, 14 iunie 2024
AcasăGDPRStimularea unei anumite zone a creierului ar putea îmbunătăţi memoria

Stimularea unei anumite zone a creierului ar putea îmbunătăţi memoria

O echipă de neurologi americani a demonstrat că memoria poate fi îmbunătăţită prin stimularea unei anumite zone a creierului, potrivit unui mic studiu ale cărui rezultate au fost publicate joi în New England Journal of Medicine, informează AFP, citat de Agerpres.

 

Cercetătorii de la Universitatea California din Los Angeles (vestul SUA) s-au axat asupra cortexului entorhinal, o regiune cheie a creierului în ceea ce priveşte memoria şi coridor principal către hipocamp, zonă responsabilă cu procesarea semnalelor şi cu memoria de lungă durată.

‘Cortexul entorhinal este poarta de acces la unitatea centrală a memoriei’, a explicat dr Itzhak Fried, profesor de neurochirurgie la facultatea de medicină David Geffen din cadrul Universităţii California şi principal autor al studiului.

‘Orice experienţă senzorială sau vizuală pe care o păstrăm în memorie trece prin această ‘poartă’ pentru a ajunge la hipocamp’, a precizat cercetătorul în studiu. ‘Celulele noastre cerebrale trebuie să trimită mesaje prin acest coridor pentru ca amintirea să se formeze şi să poată fi accesată în mod conştient’, a adăugat acesta.

La studiu au participat şapte pacienţi epileptici care aveau deja electrozi implantaţi în creier, prin intermediul cărora neurologii au înregistrat activitatea neuronilor în cursul procesului de formare a amintirii.

Folosind un joc video în care participanţii la studiu jucau rolul unui şofer de taxi, luând pasageri şi deplasându-se printr-un oraş virtual, cercetătorii au testat dacă o stimulare a cortexului entorhinal sau a hipocampului alterează capacitatea de memorare.

‘Când stimulam electric fibrele nervoase ale cortexului entorhinal în momentul în care subiecţii învăţau să recunoască diferitele rute şi locuri, aceştia reuşeau să se orienteze mai uşor în oraş’, a precizat dr Fried, adăugând că pacienţii ‘au învăţat chiar să folosească scurtături, ceea ce arată o îmbunătăţire a memoriei spaţiale’.

‘Eficientă pentru îmbunătăţirea memorării este stimularea coridorului de acces către hipocamp, nu a însuşi hipocampului’, a mai subliniat neurologul în studiu.

Cele mai citite

NEWS ALERT. Cod roșu de furtună în București și judeţele Ialomiţa, Călăraşi şi Ilfov

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi seara avertizări cod roşu de furtună pentru municipiul Bucureşti şi în localităţi din judeţele Ialomiţa, Călăraşi şi...

NEWS ALERT. Cod roșu de furtună în București și judeţele Ialomiţa, Călăraşi şi Ilfov

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi seara avertizări cod roşu de furtună pentru municipiul Bucureşti şi în localităţi din judeţele Ialomiţa, Călăraşi şi...

Șoșoacă a leșinat după ce ar fi înghițit un jandarm de la brută(rie) care i-a căzut greu

Ilustrație: Marian Avramescu Serviciul de Ambulanță și SMURD au fost apelate să intervină, după ce senatoarea cu potențial de europarlamentar și cu SOS, dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă