9.5 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăGDPRMonica Tatoiu: "Nu mai am cancer!"

Monica Tatoiu: “Nu mai am cancer!”

“Analizele pe care le-am făcut în America arată că nu am cancer. În România mi se spusese că sunt bolnavă şi urma să mă operez”, a spus Monica Tatoiu, citata de Realitatea.net.

“Am ajuns în America, mi-am sărbătorit ziua de naştere şi după 5 zile de la analize mi-au spus că nu am nimic. Medicii din România şi cei din Viena mi-au spus că am cancer, ca trebuie tăiat tot şi în America eram vindecată”, a mai spus Monica Tatoiu.

“Am avut o problemă la 23 de ani şi era să mor: cancer în faza a doua. Tata nu a vrut să-mi pună el diagnosticul, fiindcă nu poţi fi doctor pentru propria familie. Am reuşit să depăşesc momentul cu ajutorul unor prieteni ai tatei. De trei ani de zile boala a revenit. Mi-am făcut nişte analize şi doctorul mi-a zis ‘Puteţi să muriţi în orice clipă’ (…). Sunt lucruri la care refuz să mă gândesc. Am o problemă la şold, probabil că în doi-trei ani ajung în scaunul cu rotile. Sunt zile în care trag piciorul după mine, dar continui să schiez, să dansez”, îşi mărturisea problemele aceasta într-un interviu acordat revistei The One.

Monica Tatoiu a povestit că a apelat la un leac minune, de care a aflat de la un reşiţean.

Cele mai citite

Pe eJobs sunt afișate salariile pentru pozițiile care se scot în piață la angajare

Uniunea Europeană a decis, recent, termenul limită până la care angajatorii vor fi obligaţi să publice salariile pentru toate poziţiile pe care le scot...

Iași: Șoferița care a provocat moartea Anastasiei, o fetiță de 4 ani, a fost trimisă în judecată și pentru ucidere din culpă

Femeia care a accidentat-o mortal pe Anastasia, o fetiţă de 4 ani, evenimentul având loc în comuna Scobinţi din judeţul Iaşi, a fost trimisă...

Corvinul Hunedoara a intrat în istorie cu prima Cupă a României câștigată

Corvinul Hunedoara şi Oţelul Galaţi au disputat finalei Cupei României la fotbal, miercuri seara, pe Stadionul Municipal din Sibiu. După un meci disputat care...
Ultima oră
Pe aceeași temă