Probabil ca v-ati saturat tot incercand diverse diete, alergand printre rafturile supermarketurilor dupa diverse ingrediente costisitoare si sunteti deprimat pentru ca poate ati slabit putin, dar apoi imediat v-ati ingrasat… Nutritionistii considera ca, in cazul acestor esecuri, nu este vorba de o lipsa de vointa, ci mai degraba de faptul ca anumite persoane nu sunt pregatite cu adevarat pentru a obtine un succes. Asadar, inainte de toate, pregatiti-va mental si fizic inainte de a incepe o dieta. Expertii, citati de publicatia"The Guardian", au realizat un chestionar online si o serie de recomandari pentru persoanele care doresc sa-si verifice sansele de a reusi intr-o dieta de slabit.
1. V-ati fixat scopuri realiste?
Stiti cate kilograme vreti sa slabiti si cat de repede este bine sa faceti acest lucru, fara sa va infometati sau, si mai rau, sa va dereglati organismul? Este, poate, prima intrebare la care trebuie sa gasiti un raspuns avizat, eventual de un medic nutritionist. Cu ajutor de specialitate, puteti sa va fixati un scop realist si individualizat, un obiectiv concret si usor de urmat, care sa nu va puna in pericol sanatatea sau sa va creeze frustrari ulterioare.
Sfat: Inainte de a incepe o dieta propriu-zisa, incercati sa acceptati faptul ca nu veti slabi miraculos de repede, si asta pentru ca nici nu v-ati ingrasat peste noapte. Trebuie sa aveti rabdare si, potrivit unui studiu, este recomandat sa tineti un jurnal pe toata perioada curei de slabit.
2. Sunteti cu adevarat decis sa va schimbati obiceiurile alimentare?
Daca vreti sa urmati un regim de slabit, dar in acelasi timp continuati sa consumati chipsuri, ciocolata sau inghetata, ar fi mai bine sa renuntati! Odata ce ati inceput, este esential sa va abtineti de la dulciuri si este foarte important sa inlocuiti din alimentatie produsele bogate in calorii si grasimi. Unul dintre secretele pentru o dieta de succes este abilitatea de a renunta la obiceiurile alimentare nesanatoase si nu neaparat renuntarea la anumite alimente. Planul zilnic de alimentatie trebuie sa includa si cateva dintre alimentele preferate, dar "moderatia" este cuvantul-cheie pentru reusita unei diete echilibrate si eficiente.
Sfat: Inainte de a incepe o dieta, faceti curat in bucatarie (in special in frigider si in camara). Aruncati toate produsele de care nu aveti nevoie si sunt trecute pe lista "alimentelor interzise". Cumparati fructe si legume proaspete in cantitati mici, exact. Pe lista adaugati si acele ingrediente recomandate de nutritionist, exact cat aveti nevoie pentru o saptamana. Nu faceti stocuri inutile de alimente, pentru ca veti fi tentat sa incalcati dieta!
3. Sunteti gata sa va asumati un angajament pe termen lung?
Multi dintre noi avem un stil de viata agitat, cu un program de lucru incarcat si stresant si cu foarte putin timp pentru familie si prieteni. Si este cu atat mai greu de tinut o dieta mai ales cand pranzul sau cina sunt servite in fuga, comandand masa la serviciu, sau intr-o intalnire de afaceri la un restaurant, cand portiile de mancare sunt fie mai mari, fie contin si alimente nepermise in regim. Persoanelor care sunt la dieta, li se recomanda sa evite pe cat posibil sa manance in oras si sa-si pregateasca singure mesele acasa…
Sfat: intr-o zi de weekend, stati singuri in bucatarie si faceti-va un plan alimentar strict pentru saptamana urmatoare. Asa veti fi implicat si veti avea un angajament. Nu asteptati sa mancati de la o ora la alta sau sa va alegeti alimentele in graba!
4. Sunteti pregatit mental pentru a reusi?
S-ar putea ca la inceputul unei noi diete sa nu fiti foarte increzatori in reusita, mai ales daca ati esuat in tentative anterioare de a slabi sau, in general, aveti probleme cu increderea in fortele proprii. In acest caz, este recomandat sa identificati ce fel de probleme ati putea avea pe parcursul dietei, sa incercati sa gasiti alternative pentru momentele dificile, anticipand fiecare etapa in parte, mai ales cea in care va trebui sa va mentineti greutatea corporala dupa dieta. De cele mai multe ori, persoanele care incep o dieta, devin nerabdatoare si nemultumite de progresul lent, adesea sabotandu-se singure prin actiuni de disperare in faze critice.
Sfat: Luati agenda special creata pentru dieta si pe o pagina notati toate tipurile de sentimente pe care le-ati avut cand ati mai tinut un regim de slabit. In acest mod veti putea identifica mai usor gandurile negative care va influenteaza atitudinea. De exemplu, daca veti nota ca ati simtit ca va infometati, incercati sa gasiti alternative pentru a alunga aceste senzatii. De asemenea, se recomanda sa va imaginati cum veti arata fara un anumit numar de kilograme si sa anticipati reactiile celor cunoscuti cand vor sesiza diferenta. Trebuie sa va pregatiti mental pentru succes si asumarea propriei schimbari!
5. Nu cumva sa uitati de exercitiile fizice…
O dieta eficienta imbina regimul hipocaloric cu exercitiile fizice. Potrivit unui studiu realizat in tarile cu cele mai multe programe de slabit (randamentul fiind cotat in functie de capacitatea de mentinere a greutatii corporale optime pentru cel putin un an dupa dieta), una dintre cele mai comune strategii este folosirea in paralel cu regimul de slabit a unor sedinte de exercitii aerobice cel putin o data pe saptamana.
Sfat: Inainte de a incepe o dieta, trebuie sa va decideti in ce fel veti face exercitiile fizice. Daca veti opta pentru o sala de gimnastica, mai intai mergeti sa vizitati spwntru a va acomoda cu locul si eventual ar fi bine sa aveti o discutie prealabila cu instructorul. Daca veti dori sa faceti exercitiile acasa, achizitionati-va echipamentul sportiv necesar (o bicicleta medicinala, un stepper, gantere, trening, adidasi si nu uitati sa va luati si cateva DVD-uri cu recomandari de la specialisti). Apoi, programati-va in agenda sedintele de exercitii fizice – cel putin 45 de minute de aerobic de cinci sau sase ori pe saptamana si notati-va exact ce grupe de muschi vreti sa lucrati in etape, pe tot parcursul dietei.