30 C
București
joi, 13 iunie 2024
AcasăEconomieFoto interviuA murit soțul interpretei Celine Dion

A murit soțul interpretei Celine Dion

René Angélil, soţul şi impresarul cântăreţei Céline Dion, a murit joi, la 73 de ani, de cancer, la reşedinţa din Las Vegas, transmite AFP citată de Agerpres.

“Vă anunţăm cu profundă tristeţe că René Angélil a murit. Familia doreşte să trăiască doliul în intimitate”, se arată în mesajul postat pe site-ul oficial al artistei. 

Anunţul decesului, apărut şi pe contul Twitter al solistei din Quebec, a fost urmat de un val de reacţii din partea unor personalităţi artistice, politice, dar şi a milioane de anonimi.

Născut în ianuarie 1942 la Montreal într-o familie libano-siriană, René Angélil a cântat în grupul Les Baronets în prima jumătate a anilor 1960. În lipsa succesului dorit pe scenă, el s-a transformat în impresar şi a descoperit-o aproape din întâmplare pe Céline Dion, care avea 12 ani şi a fost adusă la audieri de mama ei. “Atunci s-a produs un miracol. Nu mai auzisem niciodată o asemenea voce. Pentru mine este cea mai frumoasă voce din lume”, avea să spună Angélil mai târziu. 

Lansată cu succes în Quebec şi apoi în Europa francofonă la începutul anilor 1980, Céline Dion a câştigat în 1988 concursul Eurovision ca reprezentantă a Elveţiei. René Angélil, om de afaceri şi jucător de poker priceput, a determinat-o atunci pe viitoarea vedetă să înveţe engleza pentru a putea face carieră în Statele Unite şi în lumea întreagă. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

OMV a îmbunătăţit estimările pentru 2030. Tranziţia energetică în Sud-Estul Europei, o prioritate

Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat joi că şi-a revizuit în sus estimările pentru 2030, motivul fiind un context...

Cum poți să gestionezi aglomerația din magazinul tău? 3 idei

Gestionarea corectă a aglomerației din magazin este importantă pentru succesul oricărui business. Fără o planificare eficientă, magazinul tău poate deveni repede suprasolicitat, ceea ce...

Ce spun sindicaliștii din educație despre așa zisa “detenție” pentru elevi

Tot mai multe discuții despre intenția Ministerului Educației (ME) de a introduce “detenție” pentru elevii indiciplinați acaparează spațiul public. Discuțiile au pornit de la...
Ultima oră
Pe aceeași temă