10.1 C
București
vineri, 25 octombrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăFitch consideră că riscurile la adresa ratingului României sunt "în mare parte...

Fitch consideră că riscurile la adresa ratingului României sunt „în mare parte echilibrate”

Riscurile la adresa ratingului României sunt „în mare parte echilibrate”, a declarat analistul agenţiei de evaluare Fitch Ratings, Greg Kiss, pentru Reuters, adăugând că nivelul relativ scăzut al datoriei publice reprezintă un punct favorabil de pornire pentru măsurile destinate reducerii celui mai mare deficit bugetar din UE.

Deficitul bugetar al României a urcat la 3,24% din PIB la finele lunii aprilie, ceea ce, potrivit analiştilor şi Comisiei Europene, va face ca ţinta de deficit pentru 2024 a coaliţiei formată din PSD şi PNL, de 5% din PIB, să nu fie atinsă.

Comisia Europeană se aşteaptă ca deficitul bugetar al României să urce până la 6,9% din PIB în 2024, impulsionat printre altele şi de costul reformei pensiilor, şi să continue să crească şi în 2025, până la 7% din PIB, ceea ce ar însemna cel mai mare deficit bugetar al unei ţări membre UE pentru ambii ani.

„Un risc important este cel al derapajului fiscal”, a spus Greg Kiss. „Potrivit datelor pe cash, în primele patru luni ale anului, deficitul bugetar este mai mare decât în anii anteriori. Aşa că asta este în continuare un risc pentru România”, a adăugat analistul de la Fitch Ratings.

În luna martie, Fitch a confirmat ratingul de ţară al României la „BBB minus” cu perspectivă stabilă. Vineri, Fitch are programată o revizuire a ratingului Ungariei, care în ultimii ani a avut şi ea probleme în a reduce deficitul fiscal şi în plus are o povară a datoriei mult mai mare decât România.

„Cred că suntem, în mare parte, în linie cu scenariul de bază pe care l-am prezentat în revizuirea din luna martie, dar există în continuare riscuri”, a spus Greg Kiss, adăugând că nu au existat „surprize neplăcute” la alegerile de duminică, care au consolidat poziţia partidelor de centru în România.

Fitch se aşteaptă la mai multe măsuri de ajustare fiscală în 2025, când România trebuie să prezinte pieţelor financiare şi Comisiei Europene un plan credibil de consolidare fiscală pe termen mediu, pentru a putea beneficia de fondurile europene în valoare de mai multe miliarde de euro.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Vladimir Putin: „Imaginile cu soldați nord-coreeni în Rusia sunt un lucru serios”

Vladimir Putin a declarat că este deschis la „compromisuri rezonabile” în privința conflictului din Ucraina, dar subliniază că orice rezultat trebuie să fie în...

„Transilvanian Ninja” cucerește România: o comedie plină de umor și acțiune

„Transilvanian Ninja” a reușit să capteze atenția publicului român, cu două săli complet vândute în primele două ore de la începutul vânzărilor. Această comedie...

Medic prins în flagrant când primea mită pentru emiterea unui document fals

O doctoriță din județul Caraș-Severin, șefa secției de medicină internă a spitalului din Oțelu Roșu, a fost surprinsă în flagrant de ofițerii Direcției Generale...
Ultima oră
Pe aceeași temă