16.5 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăEconomieCum spune Biden că Vede retragerea Rusiei din tratatul privind armele nucleare

Cum spune Biden că Vede retragerea Rusiei din tratatul privind armele nucleare

Preşedintele Joe Biden a declarat că nu interpretează decizia preşedintelui Vladimir Putin de a suspenda temporar participarea Rusiei la un tratat privind armele nucleare ca un semnal potrivit căruia liderul de la Kremlin ia în considerare utilizarea armelor nucleare, dar a calificat decizia acestuia drept o mare greşeală.

“Este o mare greşeală să faci asta. Nu foarte responsabil. Dar nu am citit în asta că se gândeşte să folosească arme nucleare sau ceva de genul acesta”, a declarat Joe Biden într-un interviu pentru ABC News.

Preşedintele Vladimir Putin a acuzat marţi Occidentul că prin ajutorul militar oferit Ucrainei încearcă să provoace Rusiei o “înfrângere strategică”, aşadar a decis suspendarea participării Rusiei la Tratatul Noul START sau START III şi a avertizat că Moscova ar putea relua testele nucleare. START III este ultimul tratat de dezarmare nucleară încă în vigoare între Rusia şi SUA, care plafonează la 1.550 numărul focoaselor nucleare desfăşurate de fiecare dintre aceste două ţări şi permite inspecţii reciproce, care însă nu s-au mai desfăşurat din 2020, din cauza pandemiei şi a războiului în Ucraina. Cu toate acestea, Rusia a declarat că va respecta limitele convenite privind rachetele nucleare şi va continua să informeze SUA despre schimbările în desfăşurarea lor, în pofida suspendării.

Întrebat în interviu dacă suspendarea face lumea mai puţin sigură, preşedintele SUA a răspuns:”Ei bine, uite, cred că suntem mai puţin în siguranţă atunci când renunţăm la acordurile de control al armelor care sunt foarte mult în interesul ambelor părţi şi în interesul lumii”. Cu toate acestea, el a adăugat că nu există dovezi care să sugereze o schimbare în postura nucleară a Rusiei.”Ideea că, într-un fel, asta înseamnă că se gândesc să folosească arme nucleare, rachete balistice intercontinentale, nu există nicio dovadă în acest sens”, a adăugat Biden.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Rusia și China subiectele principale ale alegerilor prezidențiale din Lituania

În Lituania va avea loc duminică primul tur al alegerilor prezidenţiale, la care au drept de vot circa 2,5 milioane din cei 2,8 cetăţeni;...

Maia Sandu speră ca Republica Moldova să intre în UE “până în 2030”

Președinta Maia Sandu le-a spus cetățenilor Republicii Moldova că țara lor ar putea fi primită în Uniunea Europeană până în anul 2030. "Depinde de noi...

Tricolorii, aproape de Mondial. România, victorie la limită în barajul cu Cehia

Naţionala de handbal masculin a României a surclasat Cehia cu scorul de 31-30, la Baia Mare, în turul barajului pentru calificarea la Campionatul Mondial...
Ultima oră
Pe aceeași temă