13.3 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăCulturăTeatrul și Restaurantul Elisabeta te invită la râsete!

Teatrul și Restaurantul Elisabeta te invită la râsete!

          Primăvara s-a instalat cum se cuvine, iar în ton cu această perioadă Teatrul și Restaurant Elisabeta v-au pregatit cele mai amuzante și diverse spectacole.

         

         Dragi gurmanzi și amatori de gusturi fine, Gourmet Show se întoarce în această primăvară cu trucuri gastronomice inedite. Așadar, vă invităm la o seară de neuitat, la o ediție specială a show-ului culinar, devenit deja o tradiție pentru Restaurantul Elisabeta. Cu mic cu mare, alături de Alex Cîrțu, vom deschide o nouă serie de show-uri culinare, ne vom distra, gusta și învăța să pregătim preparate apetisante. Tematica serii de sâmbătă, 30 martie, este în stil oriental! Evenimentul va începe la ora 20:00

          O comedie savuroasă în care, plecând de la o tematică shakesperiană, autorul creează situații comice irezistibile! Comedia „Milionul, nepoatele și milionara” se va juca miercuri, 3 aprilie, de la ora 19:00 cu actorii: Adela Marculescu, Ștefan Velniciuc, Cosmin Seleși, Lucian Ghimiși, Raluca Ghervan, Valeria Stoian, Adi Gheo, Alexandru Prica,Vlad Lință, Timotei Grămesc.

          O capodoperă cu parfum rusesc ce ne aduce în prim-plan o lume dură și coruptă în care cei puternici îi sacrifică, fără scrupule, pe cei slabi! „Vassa Jeleznova” de Maxim Gorki, în regia lui Puiu Șerban se va juca sâmbătă, 6 aprilie, ora 18:00 și îi va avea ca protagoniști pe Adriana Trandafir, Orodel Olaru, Alexandra Velniciuc, Doru Ana, Vlad Lință, Alexandru Prica, Irina Noapteș, Raluca Ghervan, Valeria Stoian, Mirela Stoian, Mihnea Nicolau.

O comedie bulevardieră cu stil, în care intrigile politice se intersectează și se amestecă într-un mod absolut delicios de haotic cu cele amoroase și dau naștere unor situații comice irezistibile! Comedia „Încurcatură la nivel înalt” se va juca duminică, 7 aprilie, ora 18:00, iar distribuția spectacolului este formată din actorii Aurelian Temișan, Monica Davidescu, Alexandra Velniciuc, Vasile Calofir, Gabi Costin, Adi Gheo, Daniel Nuță, Teodora Daiana Păcurar/Oana Dragne, Valeria Stoian.

         

          Un spectacol plin de suspans, intrigă și comic cu o răsturnare finală de situație de-a dreptul… „criminală”! Comedia polițistă „Capcană pentru un bărbat căsătorit” se va juca miercuri, 10 aprilie, ora 19:00. Distribuția este formată din actorii Lucian Ghimiși, Ștefan Pavel, Alexandra Velniciuc, Alexandru Prica, Raluca Ghervan, Cristian Boeriu, Vlad Ianuș, Iulian Bălan, Maria Magdalena Țapu.

 

         

          Bucură-te de primăvară la Teatrul și Restaurantul Elisabeta prin divertisment de calitate!

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă