16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăCulturăPapa dorește o traducere mai bună a ideii creștine despre ispită

Papa dorește o traducere mai bună a ideii creștine despre ispită

“Aceasta nu este o traducere bună”, a declarat suveranul pontif într-un interviu televizat, miercuri seară.

Papa Francisc a reamintit faptul că Biserica Catolică din Franța a decis recent să folosească fraza “Nu ne lăsa să cădem în ispită” ca o soluție alternativă și a adăugat că acest paragraf sau traduceri similare ale sale ar trebui să fie utilizate de creștinii din lumea întreagă.

Rugăciunea, denumită și “Rugăciunea Domnului”, reprezintă o parte a culturii liturgice creștine și este memorată încă din copilărie de sute de milioane de catolici.

Ea reprezintă o traducere a rugăciunii omonime din latina vulgară, care a fost tradusă din greaca veche, care, la rândul ei, a fost tradusă din aramaică, limba vorbită de Iisus Hristos.

Traducerile liturgice sunt de obicei realizate de bisericile locale, în coordonare cu Vaticanul.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Boeing pierde teren în fața Airbus, dar transportul aerian își revine

După pandemie, sectorul transportului aerian a revenit în forță, iar Consiliul Internațional al Aeroporturilor (ACI) World a prezis că traficul global de pasageri va...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Un film românesc și unul România – Republica Moldova participă la festivalul de film de la Moscova, în ciuda sancțiunilor asupra Rusiei. Regizorul român...

Un film realizat în România, intitulat "21 de rubini", a fost prezentat în cadrul festivalului de film de la Moscova (19 - 26 aprilie...
Ultima oră
Pe aceeași temă