Este o carte de „suflet” în care muzica se impleteşte cu arhitectura, marele Phoenix este între Olympic`64 şi Hyperion, trei trupe diferite de mare calibru din care a făcut parte, care conţine şi spectacolul firesc al vieţii într-o quasi-autobiografie dialogată cu Nelu Stratone. Realul şi fantasticul se amestecă în această interesantă „excursie” atrăgătoare şi binefăcătoare…care vă va face să visaţi.
Iată ce spune Florin-Silviu Ursulescu despre această carte:
„Între PHOENIX şi ….LE CORBUSIER”, după cum îi spune şi titlul, este un voiaj atrăgător, real, dar şi imaginativ, „între MUZICĂ şi…ARHITECTURĂ”, cele două arte primordiale, voiaj văzut dintr-o anume perspectivă spaţială şi temporală.
Mi-au defilat prin faţă personaje, figuri, siluete, aparent uitate dar încă vii în memorie, din toate straturile şi segmentele social-profesional-sufleteşti ale vieţii “noastre”; zic “noastre”, căci ştiam şi am aflat din nou că am mărşăluit prin viaţă alături de Costin, poate în puncte diferite, dar cu aceleaşi idei, năzuinţe, cu multe repere comune, aproape la “sincron”.
După lansarea la Bookfest, cartea va fi lansată şi la Club A, str. Blănari nr. 14, mâine, joi 7 iunie ora 19, unde se vor putea pune întrebări şi participa la discuţii iar invitaţi speciali vor fi doi monştri sacri: Mircea Florian şi Florin-Silviu Ursulescu.
Deasemenea, evenimentul lansării se va face şi la Ordinul Arhitecţilor Bucureşti, str. Sf. Constantin nr. 32 (din Plevnei) pe data de 12 iunie, marţi, tot la ora 19.