Ediția 2019 devine astfel cea mai extinsă și bogată din istoria de până acum a evenimentului. Un Festival Enescu „la puterea a doua”: unele dintre cele mai renumite orchestre ale lumii și artiști de talie mondială, străini și români prezintă publicului din Florența (Italia), Berlin și Dresa (Germania), Liège(Franța), Toronto și Vaughan (Canada) și Chișinău (Moldova) compoziții esențiale de George Enescu sau concerte dedicate marelui compozitor, simultan cu interpretările ce vor avea loc la București între 31 august și 22 septembrie, și alături de concertele programate în alte zece orașe din țară.
Simfonia a III-a în Do major Op.21 de George Enescu, una dintre cele mai importante lucrări ale compozitorului român, mesajul său pentru omenire la finalul tragediei Primului Război Mondial și „una dintre cele mai dificile simfonii pentru orchestră din întreg repertoriul”, cum o numește dirijorul Vasily Petrenko, se va auzi la Florența și la Berlin, pe 8 și, respectiv, pe 22 septembrie. Va fi interpretată de două orchestre-reper ale muzicii clasice internaționale: Orchestra și Corul Maggio Musicale Fiorentino cu Fabio Luisi la pupitru și Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Berlin sub bagheta dirijorului Vladimir Jurowski.
Ambele interpretări ale simfoniei enesciene vor putea fi ascultate și pe scena Sălii Palatului de la București în datele de 17 septembrie (Orchestra și Corul Maggio Fiorentino) și 5 septembrie (Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Berlin).
„Este o onoare să putem duce mai departe muzica și numele lui George Enescu în lume pe unele dintre cele mai importante scene mondiale. Multe dintre orchestrele internaționale au interpretat mai întâi Enescu în cadrul Festivalului, la București și, astăzi, într-un efort deopotrivă meloman și diplomatic reușim să îl readucem pe George Enescu în interpretări de top publicului din întreaga lume, așa cum merită cel mai mare compozitor român și să extindem astfel Festivalul cu o ediție Enescuinternațională.“, a declarat Mihai Constantinescu, director executiv al Festivalului Enescu.
La Dresda, cunoscuta violinistă Sarah Chang va interpreta Enescu pe 8 septembrie,iar soprana Kristine Opolais va aduce publicului cele Șapte cântece pe versuri de Clement Marot, Op.15, de George Enescu, în timp ce la Liège dirijorul Gergely Mandaras conduce pe 2 septembrie Suita pentru orchestră Nr.2, Op.20, de George Enescu. Pe 20 septembrie la Chișinău, va avea loc un concert dedicat Festivalului, în viziunea Orchestrei Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”. În cadrul concertului programat la Toronto sunt incluse în seria intitulată „Tribut lui George Enescu” Toccata din Suita pentru pian Op. 10 și Impromptu concertant.
Același Impromptu concertant se va auzi și la Vaughan, pe 15 septembrie. Pe 22 septembrie, violonistul Alexandru Tomescu interpretează, tot la Toronto, în cadrul unui program mai amplu care include și lucrări de Bach, Beethoven, Kriesler sau Piazzolla și compoziția „Scripcarul” de George Enescu.
Ajuns la cea de-a XXIV-a ediție, Festivalul Internațional George Enescu se va desfășura în perioada 31 august-22 septembrie 2019. În sălile de concerte din București, vor urca pe scenă peste 2.500 dintre cei mai valoroși muzicieni ai lumii, având 50 de naționalități și vor fi prezentate 84 de concerte și recitaluri.
Ediția din acest an a festivalului totalizează 34 de prezențe în premieră în România: 25 de artiști, printre care Marion Cotillard, Kiril Petrenko, Mitsuko Uchida și nouă orchestre de talie mondială.
Ediția 2019 a Festivalului Internațional George Enescu își așteaptă publicul la Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio, Sala Mică a Palatului, la sala George Enescu de la Universitatea Națională de Muzicăși Teatrul Excelsior la concerte și recitaluri grupate în jurul a șase mari secțiuni: „Mari orchestre ale lumii”, „Concertele de la miezul nopții”, „Recitaluri și concerte camerale”, „Muzica secolului XXI”, „Mozart Week in Residence” și „Forumul Internațional al Compozitorilor”. De asemenea, vor avea loc concerte și evenimente în Piața Festivalului, conferințe, lansări de discuri și de carte, spectacole extraordinare.