5.6 C
București
vineri, 3 decembrie 2021
AcasăCoronavirusSe deschid două centre împotriva Covid la spitalele militare

Se deschid două centre împotriva Covid la spitalele militare

Se deschid două centre împotriva Covid la spitalele militare din București și Pitești.

Este vorba de două Centre Medicale de Diagnostic (CMD) COVID-19. Unul dintre ele este amplasat la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central din București (SUUMC). Celălalt centru împotriva Covid funcționează la Spitalul Militar de Urgență (SMU) din Pitești.

Cele două centre funcționează ca structuri de sprijin ale compartimentului de primiri urgențe din aceste spitale. Aceste centre vor acorda asistență medicală primară în vederea diagnosticării COVID-19 pentru pacienții care prezintă suspiciune de infectare cu virusul SARS-CoV-2, forme ușoare și medii. Pacienții se pot prezenta pe cont propriu sau prin serviciile de ambulanță.

Se deschid două centre împotriva Covid

Activitatea centrelor constă în primirea, trierea, investigarea de bază, diagnosticarea și stabilirea planului terapeutic. După caz, se realizează și direcționarea pacienților către unități sanitare Covid 19.

Personalul medical care lucrează în aceste centre, în regim non – stop, este asigurat de MApN. Tot MApN asigură și materialele sanitar – farmaceutice.

Comandamentul Logistic Întrunit din cadrul MApN a asigurat transportul și instalarea fiecărui sistem CMD COVID-19. Fiecare sistem cuprinde containere tip dormitor / administrativ și containere medicale. Acestea sunt racordate la surse de apă și energie electrică printr-un grup electrogen și al unui container izoterm.

Pe de altă parte, în sprijinul campaniei naționale de vaccinare, MApN organizează, în zilele de luni, 25 octombrie, și marți, 26 octombrie, un maraton de vaccinare sub deviza „Împreună pentru viață, Împreună pentru viitor!”. Maratonul se desfășoară în contextul Zilei Armatei Române, 25 octombrie.

Mihai Diac
Experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online, dintre care, din anul 2015, la ziarul "România liberă".
Cele mai citite

Turiștii români blocați în Maroc sosesc în țară

Turiștii români blocați în Maroc sosesc în țară, joi seară, cu o cursă Tarom care va ateriza pe aeroportul Henri Coandă. Aeronava Tarom va ajunge...

Prime Studios – o schimbare benefică și o oportunitate +18

Găsirea unui loc de muncă poate fi o adevărată provocare în aceste zile, în special din cauza pandemiei, pentru că multe firme au de...

Imnul comunist a fost pus de Ziua Națională

Imnul comunist a fost pus de Ziua Națională a României într-un oraș din Moldova. Incidentul s-a consemnat în localitatea Târgu Ocna din județul Bacău....
Ultima oră
Pe aceeași temă