17.8 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăAlegeri 2016Cum afectează noul Cod Civil disputele asupra creditelor

Cum afectează noul Cod Civil disputele asupra creditelor

Litigiile privind contractele de credit încheiate înainte de 1 octombrie (dată la care va intra în vigoare noul Cod Civil) vor fi soluţionate de instanţe pe baza actualului Cod (care nu are un articol dedicat impreviziunii) şi nu vor beneficia de clauza de impreviziune prevăzută de noul Cod Civil, a declarat, ieri, viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu.

Această clauză permite modificarea sensibilă a costurilor care stau la baza unui contract în cazul apariţiei unor evenimente neprevăzute de părţi.

„Legea specifică în mod expres că toate litigiile referitoare la fapte şi acte încheiate înainte de 1 octombrie se judecă după Codul Civil Cuza. Ca în cazul multor alte legi, este vorba despre situaţii tranzitorii. Probabil, câţiva ani, cele mai multe situaţii se vor soluţiona potrivit vechiului Cod Civil”, a spus viceguvernatorul BNR.

Anterior, Olteanu a arătat că băncile trebuie să fie foarte atente la impreviziunea financiară inclusă în noul Cod Civil, întrucât vor putea apărea situaţii în care doar instanţele vor aprecia dacă anumite creşteri ale ratelor pe care le au de plătit debitorii, de exemplu prin materializarea riscului valutar, sunt acceptabile peste un anumit nivel.

Reglementarea scrisorilor de garanţie a fost îmbunătăţită

O altă modificare adusă de noul Cod Civil priveşte reglementarea scrisorii de garanţie. Modificările vor spori încrederea comercianţilor şi vor readuce România în circuitul comercial internaţional şi de trade finance, apreciază directorul Direcţiei Juridic de la BCR, Alexandru Berea.

„Dacă existau numeroase decizii ale instanţelor care au blocat băncile să efectueze plata în cazul executării scrisorilor de garanţie, era normal ca unii comercianţi să nu mai aibă încredere în acest instrument şi în bănci.

Noul Cod Civil aduce, printr-un singur articol cu doar şapte aliniate, posibilitatea de a construi o legislaţie secundară mult mai bună privind garanţiile autonome”, a spus Berea.

Cele mai citite

Cum alegi un Volvo XC 60 de vânzare, în leasing, de la o agenție cu experiență

Experiența de cumpărare a unei noi mașini poate fi foarte interesantă, deoarece oferte sunt pretutindeni. Piața de profil este suprasaturată de oferte și...

Interpol l-a plasat în căutare internațională pe Mohamed Amra, ai cărui complici au ucis doi polițiști

Organizația internațională a poliției, INTERPOL, l-a plasat la rubrica "Wanted persons" ("Persoane căutate") pe Amra Mohamed (30 de ani), arestatul care a fugit de...

Marcel Ciolacu, vizită în Turcia

Premierul Marcel Ciolacu a comunicat miercuri că intenționează să efectueze săptămâna viitoare o vizită oficială în Turcia. În cadrul acestei vizite, în conformitate cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă