13.5 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăAlegeri 2016Ce urmează după zece ani de experienţă

Ce urmează după zece ani de experienţă

Î. Deseori, mă confrunt cu problema de a-mi răspunde la întrebarea dacă sunt pregătită pentru o poziţie de conducere. Am peste zece ani de experienţă pe o poziţie de specia-list în acelaşi domeniu, unde am avut parte de expunere în sectorul în care activez. Totuşi, după această perioadă, consider că nu mai există provocări pentru mine. Astfel, am început să mă gândesc la următoarea etapă. Prin urmare, ce presupune o poziţie de management, respectiv de ce abilităţi este nevoie? În plus, poate fi vreo problemă faptul că sunt femeie? Aş vrea să cunosc aceste lucruri pentru a şti cum să-mi proiectez cariera pentru următorii ani.

R. Pentru că nu precizaţi domeniul de activitate şi nivelul de specializare pe care îl aveţi, răspunsul meu va fi unul general.

Planificarea drumului pe care îl veţi urma în carieră trebuie să încea-pă cu o etapă de analiză şi evalua-re, pe care o puteţi parcurge singură sau cu sprijinul unui consultant în managemen-tul carierei. Rezultatul va releva nivelul de expe-rienţă, abilităţile şi aptitudinile dumneavoastră în acel moment şi vă va ajuta să decideţi cum să vă proiectaţi cariera pentru anii următori.

O variantă pe care ar trebui să o aveţi în vedere în alegerile viitoare este aceea de a continua să rămâneţi un bun specialist în domeniu. Puteţi să vă valorificaţi experienţa şi abilităţile dobândite contribuind la îmbunătăţirea mecanismelor şi proceselor organizaţiei, puteţi fi mentor pentru colegii mai tineri sau puteţi să transferaţi cunoştinţele şi experienţa dumneavostră către alţii, profesând ca trainer sau scriind lucrări de specialitate. Sunt alternative care vă pot lansa noi provocări şi vă pot aduce recunoaştere şi satisfacţii materiale deopotrivă.

Ocuparea unei poziţii manageriale necesită abilităţi de leadership, de analiză, de negociere, de elaborare de strategii, de lucru cu bugete, de delegare, de motivare, capacitatea de a pune în mişcare mecanisme care să facă echipele să funcţioneze. În unele cazuri, spe-cialiştii nu au cele mai mari satisfacţii profesionale ocupând poziţii manageriale. Managerul specialist poate cădea uşor în capcana de a evita să delege anumite sarcini pe care el consideră că le poate îndeplini mai bine sau mai responsabil decât oricine altcineva din echipă. Alţii simt că nu îşi pun suficient în valoare cunoştinţele tehnice din cauza problemelor administrative pe care le au de rezolvat.

Femeile pot fi manageri la fel de buni ca băr-ba-ţii. În piaţă, sunt o mulţime de companii care funcţionează foarte bine şi au manageri femei. De asemenea, sunt companii care, în funcţie de specificul activităţii şi politica organizaţională, preferă femeile pentru ocuparea anumitor poziţii manageriale.


MIHAELA MANOLACHE, Senior consultant, Skill Team Consulting

Cele mai citite

Reuniunea partidelor de extremă dreapta de la Madrid: 9 iunie o zi de eliberare și de speranță

Javier Milei, Giorgia Meloni și Marine Le Pen au participat duminica trecută la reuniunea liderilor de extremă dreapta din europa care a avut loc...

Israelul face un abuz grav asupra Associated Press: i-a închis transmisiunea în direct a acesteia pe tema evenimentelor din Fâşia Gaza

Associated Press a anunţat că oficiali israelieni au confiscat o cameră video şi echipament de emisie aparţinând agenţiei de presă şi au închis transmisiunea...

Reuniunea partidelor de extremă dreapta de la Madrid: 9 iunie o zi de eliberare și de speranță

Javier Milei, Giorgia Meloni și Marine Le Pen au participat duminica trecută la reuniunea liderilor de extremă dreapta din europa care a avut loc...
Ultima oră
Pe aceeași temă