13.4 C
București
duminică, 13 octombrie 2024
AcasăAldineUE colaborează cu Turcia şi cu ţări arabe pentru combaterea terorismului

UE colaborează cu Turcia şi cu ţări arabe pentru combaterea terorismului

Uniunea Europeană pregăteşte acţiuni pentru combaterea terorismului împreună cu Turcia şi cu ţări arabe, după atentatele de la Paris, informează Mediafax.

"Pregătim proiecte specifice pe care le vom lansa în următoarele săptămâni pentru sporirea nivelului de cooperare în combaterea terorismului", a declarat Federica Mogherini, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe.

"Pregătim acţiuni de colaborare cu Turcia, Egipt, Yemen, Algeria şi state din zona Golfului Persic", a precizat Mogherini după reuniunea miniştrilor de Externe din cele 28 de ţări UE.

Înaintea reuniunii, Mogherini pleda pentru o alianţă între Uniunea Europeană şi ţări musulmane în ofensiva pentru combaterea terorismului. "Ameninţarea nu este doar cea cu care ne-am confruntat la Paris, ci este vorba de ameninţări care se răspândesc şi în alte ţări ale lumii, începând cu ţările musulmane", declara Federica Mogherini. "Trebuie să intensificăm cooperarea în primul rând cu ţările arabe, în al doilea rând în cadrul Uniunii Europene. Trebuie să intensificăm schimbul de informaţii, trebuie să cooperăm mai mult", a spus Mogherini.

La reuniunea pe teme de securitate de la Bruxelles a participat şi secretarul general al Ligii Arabe.

Cele mai citite

Boeing anunță concedieri masive și amână livrarea modelului 777X din cauza pierderilor financiare

Boeing a decis să reducă aproximativ 17.000 de locuri de muncă, reprezentând 10% din forța sa de muncă, și să amâne livrarea primelor avioane...

Agenția S&P reconfirmă ratingul de credit al României și menține perspectiva stabilă

Agenția de rating Standard & Poor's (S&P) a reconfirmat ratingul de credit al României pentru datoria guvernamentală pe termen lung și scurt în valută...

Sectorul care plătește cele mai mari salarii. Se fac angajări încă de pe băncile facultății

Salariile din România au înregistrat o creștere de 7,5% în 2024 comparativ cu anul precedent, conform studiului salarial realizat de Mercer Marsh Benefits. Pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă