27.6 C
București
miercuri, 19 iunie 2024
AcasăAldineRomânia şi alte trei ţări propun conectarea rețelelor de gaze din Europa...

România şi alte trei ţări propun conectarea rețelelor de gaze din Europa Centrală și de Est

Bulgaria, România, Ungaria și Grecia intenționează să promoveze la nivelul Uniunii Europene un proiect de interconectare a rețelelor naționale de gaze naturale, denumit Aegean Baltic Corridor și pentru care vor solicita finanțarea din partea Comisiei Europene, informează Mediafax.

"Ne preocupă în mod deosebit diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale, astfel să ridicăm gradul de siguranță energetică zonală. În acest context, România, Bulgaria, Grecia și posibil Ungaria vor forma în cadrul grupului la nivel înalt un sub-grup responsabil de construcția Coridorului Vertical (proiectul Aegean Baltic Corridor – n.r.) care să asigure inter-conectarea în domeniul gazelor naturale a acestor state", a declarat într-un comunicat Andrei Gerea, ministrul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri.

Gerea a participat luni la Sofia, la o reuniune pe tema inter-conectării regionale în domeniul gazelor naturale, la care au mai fost prezenți și Maros Sefcovic, vice-președinte al Comisiei Europene, Miguel Arias Canete, comisar pentru Energie și Activități Împotriva Schimbărilor Climatice, precum și delegați din țări centrale și est europene.

Proiectul Aegean Baltic Corridor ar avea rolul de a interconecta sistemele de transport al gazelor naturale din Grecia, România, Bulgaria, Polonia, Cehia, Slovacia și Ungaria, cu scopul de a crește securitatea alimentării cu gaze naturale în Europa centrală și de Est.

La inițiativa ministrului bulgar al energiei, reprezentanții Bulgariei, României, Ungariei și ai Greciei au analizat oportunitatea și disponibilitatea celor patru state membre de a constitui un subgrup de lucru destinat promovării Coridorului Vertical (proiectul Aegean Baltic Corridor), cu intenția declarata de a fi abordat la nivel regional și de a fi propus spre finanțare Comisiei Europene.

Cu exceptia Ungariei, care şi-a exprimat acordul de principiu cu privire la aderarea la Subgrupul de lucru, urmând ca decizia finală să fie comunicată ulterior, șefii delegaţiilor au fost de acord cu crearea acestui organism, o primă reuniune urmând să aibă loc la Sofia, la jumatatea lunii martie.

Temele aflate pe agenda întâlnirii au vizat perspectivele de aprovizionare regională cu gaze naturale, precum și soluțiile pe termen scurt în ceea ce privește inter-conectarea, potrivit comunicatului Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri.

"România are un set de priorități de dezvoltare a infrastructurii de alimentare cu gaz care vizează completarea legăturilor lipsă cu statele vecine", a adăugat Gerea în comunicat.

Reuniunea s-a finalizat cu o declarație comună a reprezentanților Austriei, Bulgariei, Croației, Greciei, Ungariei, Italiei, României, Sloveniei, Slovaciei și ai Comisiei Europene prin care s-a anunțat crearea grupului la nivel înalt CESEC, al cărui obiectiv este stabilirea unei foi de parcurs privind infrastructura de gaze ca prioritate regională. Scopul îl reprezintă consolidarea securității energetice prin asigurarea accesului la cel puțin trei surse de gaz pentru fiecare stat din regiune, se mai spune în comunicat.

Rețeaua de gaze a României este în prezent concetată cu cea a Ungariei și a Republicii Moldova, dar niciuna nu îi asigură un grad prea ridicat de independență față de importurile de gaze din Federația Rusă, întrucât din Ungaria se importă gaze, iar în Republica Moldova ar urma să se exporte.

Comisia Europeană a alocat, în anii trecuți, fonduri și pentru conectarea sistemului de gaze cu cel din Bulgaria, dar această legătură nu a fost încă realizată.

România își asigură din producția proprie cea mai mare parte a consumului de gaze naturale, dar importă și din Federația Rusă. Guvernul apreciază că România nu va mai avea nevoie de importuri de gaze după 2020, când speră să înceapă producția în Marea Neagră, dar momentul începerii extracției depinde de operatorii concesiunilor.

Cele mai citite

Iran: Cutremur de proporții ce a făcut patru morţi şi 120 de răniţi

Un cutremur cu magnitudinea de aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează...

Copiii și alergia la ambrozie: cum îi afectează și cum se poate trata

Ambrozia este o buruiană ce se găsește în mod frecvent pe marginea drumurilor, pe câmpuri, în parcuri și în alte zone însorite, iar...

Brilianții Ucrainei l-au dat afară din vestiar pe antrenorul Serghei Rebrov

Selecționerul Serghei Rebrov (50 de ani) a fost dat afară de jucătorii care pretind să fie lideri la nivelul lotului, iar apoi a avut...
Ultima oră
Pe aceeași temă