Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

UPDATE. Tomac cere BEC prelungirea programului de vot pentru românii din Diaspora

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), Eugen Tomac, a solicitat Biroului Electoral Central (BEC) prelungirea programului de vot pentru secţiile de votare din străinătate, având în vedere numărul mare de alegători care doresc să îşi exercite dreptul de vot.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 26.05.2019 - 17:10

“Ne întâlnim cu un fenomen pe care l-am mai avut la alte alegeri şi anume de cozi de sute de metri în faţa secţiilor de votare din străinătate, în mod special în faţa secţiilor de votare din Uniunea Europeană şi Republica Moldova. Am solicitat Biroului Electoral Central să se întrunească de urgenţă şi să ia decizia de prelungi programul de vot pentru cetăţenii români care votează peste hotare până la ultimul cetăţean care îşi exercită dreptul de vot”, a declarat duminică Eugen Tomac.

El a precizat că au fost state care au desfăşurat procesul electoral timp de două zile tocmai pentru a permite cetăţenilor să voteze pentru Parlamentul European.

“În Uniunea Europeană, există state în care s-a desfăşurat timp de două zile procesul electoral tocmai cu scopul de a le permite cetăţenilor să îşi exprime votul pentru Parlamentul European. Este clar că prezenţa celor 3,5 milioane de cetăţeni români şi interesul lor faţă de aceste alegeri, dar şi faţă de referendumul ce are drept obiectiv consolidarea statului de drept în România sunt teme de interes major pentru cetăţenii români”, a afirmat Tomac.

El a mai spus că, până la ora 13.00, cei mai mulţi români din străinătate votaseră la secţia de la Chişinău, peste 1.100 de persoane, număr ridicat de alegători înregistrâdu-se şi în Londra, Roma, Hamburg, Praga.

Comentarii

loading...