17.8 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăSpecialCine este noul Nunțiu Apostolic în România

Cine este noul Nunțiu Apostolic în România

Noul Nunțiu Apostolic, Monseniorul Miguel Maury Buendia, a sosit duminică în România, anunță purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, pr. Francisc Doboș, într-o postare pe faceboook. Agerpres anunţă că noul Nunțiu Apostolic în România, Miguel Maury Buendia, Arhiepiscop titular de Italica, va fi primit, luni, de ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, cu ocazia prezentării copiilor scrisorilor de acreditare.

Monseniorul Miguel Maury Buendia s-a născut la Madrid, în Spania, la 19 noiembrie 1955. A fost hirotonit preot la 26 iunie 1980 și încardinat în Arhidieceza de Madrid. Obține licența în teologie dogmatică la Universitatea din Salamanca (1985) și doctoratul în drept canonic la Universitatea Pontificală San Tommaso, din Roma (1987).

În iulie 1987 a intrat în serviciul diplomatic al Sfântului Scaun, activând ulterior ca secretar la Nunțiaturile Apostolice din Ruanda, Uganda, Maroc și Nicaragua (1987-1996), consilier la cele din Egipt, Slovacia, Macedonia și Irlanda (1996-2004), și din 2004 a lucrat în secretariatul de stat al Sfântului Scaun, în secțiunea pentru relațiile cu statele.

A fost numit Arhiepiscop titular de Italica și Nunțiu Apostolic în Kazahstan, Kârgâzstan și Tadjikistan, în 2008, fiind consacrat Episcop, în Bazilica Santa Maria Maggiore, din Roma. În afară de spaniolă, Monseniorul Buendia vorbește limbile engleză, italiană, franceză și slovenă.

Între alte distincții deține Medalia Ordinului Isabelei Catolice (Regatul Spaniei), Medalia cu placă a Ordinului ecvestru al Sfântului Mormânt din Ierusalim (Sfântul Scaun) și Medalia Ordinului Milostivirii (Republica din Kazahstan).

Cele mai citite

Clinica de Stomatologie din Şoseaua Olteniţei e gata. Daniel Băluță, declarații despre noua clinică

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a anunțat marți că deschiderea oficială a Clinicii de Stomatologie de pe Şoseaua Olteniţei este programată pentru data de...

Rusia – Ucraina, ziua 790: Blinken, vizită surpriză la Kiev

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a sosit în această dimineaţă la Kiev pentru o vizită surpriză care ar trebui să-i liniştească pe ucraineni cu...

UNTOLD și Neversea, în top 100 cele mai mari festivaluri ale lumii

Mai sunt 86 de zile până la cea de-a 9-a ediție UNTOLD, iar fanii au ocazia să voteze festivalul preferat în Top 100 cele...
Ultima oră
Pe aceeași temă