17.2 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSportFotbalIanis Hagi, bucuros după victoria cu Andorra: „Acum ne permitem să spunem...

Ianis Hagi, bucuros după victoria cu Andorra: „Acum ne permitem să spunem că suntem la mâna noastră”

Echipa națională de fotbal a României a reușit o victorie categorică împotriva Andorrei, scor 4-0, iar la finalul partidei de pe Arena Națională, Ianis Hagi a declarat că el şi colegii săi îşi permit să spună că depind doar de ei în lupta pentru calificarea la EURO 2024.

„E o victorie normală, trebuia să câştigăm şi am reuşit, asta e cel mai important. Am reuşit să îi desfacem şi să le dăm gol foarte repede, iar apoi a trebuit să ţinem piciorul pe acceleraţie până la final. Jocul a fost bun şi cu Belarus, ca posesie, am dominat, doar că nu am fost lucizi în faţa porţii atunci. Asta e diferenţa între cele două jocuri. Acum ne permitem să spunem că suntem la mâna noastră. Aşa că încercăm să ne concentrăm doar pe ce avem noi de făcut şi să ne uităm mai puţin la adversari. Să ne gândim la primul loc? O luăm pas cu pas, avem două meciuri grele. Sigur, am câştigat cu 4-0, dar rămânem echilibraţi”, a menţionat Hagi.

Ianis Hagi a recunoscut că şi-a dorit foarte mult să marcheze din nou pentru echipa naţională. „Mi-am dorit să marchez, e clar, nu pot să neg asta. Mai ales după accidentarea pe care am avut-o voiam să marchez cât mai repede pentru echipa naţională. Am reuşit să o fac în seara asta, dar ce mă bucur e că am reuşit să creez pentru echipă. Am spus-o mereu, prioritatea mea e să creez, apoi să marchez”, a mai spus el.

Naţionala de fotbal a României a devenit liderul Grupei I a preliminariilor EURO 2024 după ce a învins Andorra cu scorul de 4-0.

Prima reprezentativă a fost susţinută duminică seara de peste 20.000 de copii din tribune.

România va juca luna viitoare ultimele sale două meciuri din Grupa I, pe care acum o conduce. „Tricolorii” urmează să joace cu Israelul în deplasare şi cu Elveţia la București.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Zona din fața casei – amenajări necesare pentru a completa estetic și funcțional spațiul

În fața casei tale, există o zonă care poate fi un spațiu deosebit pentru a-ți...

Xavi se va întâlni cu Joan Laporta pentru discuții în ceea ce privește viitorul său la Barcelona

Antrenorul de la FC Barcelona, Xavi Hernandez, și președintele Joan Laporta se vor întâlni pentru a discuta despre viitorul antrenorului la club. Se pare că...

Arest la domiciliu pentru medicul care a uitat o compresă în ambdomenul unei paciente, iar aceasta a murit

Medicul care a operat o femeie din localitatea dâmboviţeană Dragomireşti şi ar fi uitat o compresă în abdomenul acesteia, lucru ce a dus la...
Ultima oră
Pe aceeași temă