Fondurile de pensii private obligatorii au crescut cu 25,85% în luna august 2021, faţă de nivelul existent la 31 august 2020, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
Titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 52,85 miliarde de lei, respectiv 61,27%. Pe locul doi de aflau acţiunile, cu 21,053 miliarde de lei (24,41%). Obligaţiunile corporative se situau pe locul al treilea din acest punct de vedere, cu 4,971 miliarde de lei, respectiv 5,76% din totalul activelor.
Conform datelor ASF, valoarea activului total al fondurilor de pensii de la Pilonul II era de 86,261 miliarde de lei, în august 2021, iar valoarea activului net era de 86,210 miliarde de lei.
Fondurile de pensii private obligatorii aveau 7,722 milioane de participanţi. Conform datelor ASF, de la începutul colectării în sistem au fost virate contribuţii pentru 7,617 milioane de participanţi.
În luna iunie 2021, au fost virate contribuţii pentru 4,047 milioane de participanţi, iar pentru 3,654 milioane nu au fost virate contribuţii.
Pe pilonul II sunt active următoarele fonduri de pensii: Metropolitan Life Pensii, Aripi, AZT Viitorul tău, BCR, BRD, NN şi Vital, scrie Agerpres.