13.3 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialAccident aviatic în Marea Javei

Accident aviatic în Marea Javei

 

Cercetările întreprinse duminică pentru descoperirea avionului Airbus al companiei AirAsia, dispărut între Indonezia şi Singapore, cu 162 persoane la bord, au fost suspendate pe timpul nopţii şi se vor relua luni dimineaţă. Dispariţia inexplicabilă a avionului companiei AirAsia este primul accident în 13 ani de activitate.

Turnul de control a pierdut contactul cu Airbusul A320-220, al companiei malaysiene low-cost AirAsia, la circa o oră după decolarea de pe aeroportul internaţional Juanda, din Surabaya, în estul insulei Java, la ora locală 5.20. Aparatul urma să aterizeze în Singapore la 8.30. Înaintea dispariţiei aparatului de pe radare, piloţii ceruseră controlorilor aerieni din Jakarta autorizaţia de a schimba planul de zbor şi a lua altitudine din cauza condiţiilor meteo dificile. Potrivit AirAsia, „comunicarea cu avionul s-a pierdut în timp ce se afla încă sub controlul autorităţilor indoneziene pentru trafic aerian (ATC)“. La bord se aflau 156 indonezieni, 3 sud-coreeni, un francez (copilotul), un malayesian şi un singaporean. Erau 138 pasageri adulţi, 16 copii şi un nou-născut.

Armata indoneziană a aerului a deplasat două avioane pentru efectuarea cercetărilor într-o regiune la est de Java, la sud-est de Pangkalan Bun, în provincia Kalimantan.

Un „an negru“

2014 era deja un an negru pentru aviaţia malaysiană după ce compania naţională Malaysia Airlines a pierdut deja două avioane. La 8 martie, zborul MH370 a dispărut la scurt timp după decolarea din Kuala Lumpur cu destinaţia Beijing, cu 239 persoane la bord. Dispariţia sa a rămas încă un mister nedezlegat. La 17 iulie, un alt Boeing al Malaysian Airlines cu 298 persoane la bord, care asigura legătura între Amsterdam şi Kuala Lumpur a explodat în zbor, aparent lovit de o rachetă când se afla deasupra estului Ucrainei.

Aparatul dispărut era exploatat de AirAsie Indonesia, sucursală a AirAsie cu baza la Kuala Lumpur, Malayesia, care domină piaţa companiilor low-cost în Asia de Sud-Est. AirAsia era până la dispariţia avionului de duminică cea mai bună companie de profil din lume şi un client major al companiei europene Airbus.  

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă