Premierul Victor Ponta va pleca, marţi seara, în Statele Unite ale Americii, pentru aproximativ o săptămână, unde se va întâlni, la Washington şi New York, cu reprezentanţi ai unor companii americane, precum şi cu lideri politici, informează Mediafax.
"Vizita are un caracter predominant economic, dar vor fi şi întâlniri de natură politică", au arătat surse oficiale.
Şedinţa de guvern din această săptămână este programată pentru marţi, având în vedere plecarea în SUA a premierului,
Săptămâna trecută, înaintea şedinţei de guvern, premierul Ponta s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu însărcinatul cu afaceri al SUA, Dean Thompson.
După acea discuţie, premierul le-a cerut miniştrilor să realizeze un "update" la foaia de parcurs pe zona comercială cu SUA. El a arătat că este nevoie de îndepărtarea oricăror bariere pentru marii investitori americani astfel încât Parteneriatul strategic să fie eficient şi din punct de vedere economic, nu doar politic şi militar.