22.1 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialCSM îi cere lui Iohannis eliberarea din funcție a judecătorului Stan Mustață

CSM îi cere lui Iohannis eliberarea din funcție a judecătorului Stan Mustață

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis, în cadrul ședinței de marți, înaintarea către președintele Klaus Iohannis, propunerea de eliberare din funcție a magistratului Stan Mustață, de la Curtea de Apel București, judecat în prezent pentru luare de mită şi trafic de influenţă, informează Mediafax

Membrii CSM au trimis această propunere întrucât, potrivit legii, după împlinirea vârstei de 65 de ani este nevoie de avizul anual al CSM pentru ca un magistrat să rămână în sistem. Având în vedere că Stan Mustață este judecat într-un dosar de corupție, acest aviz nu a mai fost dat de către CSM.

În același context, plenul a stabilit că este necesară transmiterea, de către Direcţia resurse umane şi organizare, a unei adrese de informare către Casa locală de pensii, cu privire la faptul că s-a dispus suspendarea soluţionării cererii de acordare a pensiei de serviciu formulată de Stan Mustaţă.

În prezent, judecătorul este în arest la domiciliu, el fiind judecat pentru luare de mită şi trafic de influenţă, alături de el fiind deferită justiţiei şi grefiera Mariana Curea, tot de la Curtea de Apel București.

În acelaşi dosar sunt judecaţi şi Ion Boraciu, Florian Alexandru şi Ciprian Moraru. Prin intermediul primilor doi, Mustaţă ar fi cerut bani de la unii inculpaţi şi condamnaţi, în schimbul unor pronunţări favorabile acestora. Cel de-al treilea bărbat a fost trimis în judecată pentru că ar fi dat bani pentru a obţine o sentinţă favorabilă.

Dialogurile purtate între membrii grupului din care făcea parte judecătorul Stan Mustaţă arată obişnuinţa acestora de a percepe tarife pentru soluţii favorabile în dosare, conform DNA.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, în 8 mai 2014, să îl suspende din magistratură pe judecătorul Stan Mustaţă.

Surse judiciare au declarat că la nivelul fostului Parchet Naţional Anticorupţie se ştia încă din 2005 că judecătorul Stan Mustaţă cerea între 5.000 şi 7.000 de euro de la persoane vizate în dosarele penale pe care le judeca, iar în 2008 o colegă a magistratului s-a plâns de atitudinea lui.

Cele mai citite

Maia Sandu, mesaj după finala “Românii au talent”. “Aţi făcut Moldova mândră!”

Ediția din acest e show-ului "Românii au talent" a fost câștigată de Cristian Ciaușu, tânărul cu naiul. Următoarele locuri au fost ocupate de Ana...

Cel puțin 19 răniți în urma atacurilor rusești auspra rețelelor electrice ucrainene

Cel puţin 19 persoane au fost rănite în urma atacurilor ruseşti asupra reţelei electrice ucrainene produse sâmbătă, au anunţat autorităţile, citate de The Guardian,...

Marea Britanie și-a demis ambasadorul din Mexic pentru o glumă cu o armă de asalt

Ambasadorul Marii Britanii în Mexic a fost concediat după ce a îndreptat o armă semi-automată spre un angajat local al ambasadei, potrivit spotmedia.ro. Un clip...
Ultima oră
Pe aceeași temă