27.7 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialLivrările de gaze către România au fost reduse din nou cu 18%...

Livrările de gaze către România au fost reduse din nou cu 18% de către Gazprom

Livrările de gaze naturale către România au fost reduse din nou cu 18% faţă de nivelul solicitat de țara noastră companiei rusești Gazprom, anunţă Departamentul pentru Energie.

"Reducerea anunţată astăzi de Gazprom la Transgaz este de 18% în raport cu nominalizările făcute de operatorul sistemului de transport, pe baza solicitărilor beneficiarilor din România", se arată într-un comunicat al Departamentului pentru Energie, preluat de Mediafax.

Volumul total al livrărilor de gaze ruseşti din această perioadă este la un nivel foarte scăzut, sub 0,2 milioane metri cubi pe zi, în condiţiile în care producţia României este la un nivel de aproximativ 31 milioane metri cubi pe zi, potrivit sursei citate.

Grupul rus a redus în prima parte a lunii septembrie volumele de gaze livrate unor companii din România, fără să ofere vreo explicaţie.

Săptămâna trecută, livrările Gazprom au fost mai mici cu 13% faţă de nivelul planificat. Ministrul Economiei, Constantin Niţă, a declarat la 2 octombrie că respectiva reducere, de 13%, nu afectează necesarul de gaze şi ”nu vor fi probleme”, însă a evitat să spună care este termenul pentru care necesarul este asigurat, mai scrie sursa citată.

"Nu există niciun motiv de îngrijorare, trebuie să începem să ne obişnuim cu astfel de situaţii generate de Gazprom. Volumele pe care le importăm sunt foarte mici, iar România este pregătită să facă faţă foarte bine acestei ierni fără ca populaţia să aibă de suferit", a declarat, la rândul său, ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.

România a înmagazinat până în prezent cu un miliard de metri cubi de gaze naturale mai mult decât obligaţiile legale stabilite de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, care vizau constituirea unor depozite de circa 1,8 miliarde de metri cubi.

Cele mai citite

Aavancronica meciului decisiv Slovacia – România de la EURO 2024. Care sunt scenariile

Naționala României joacă miercuri partida decisivă în compania selecționatei Slovaciei pentru calificarea în optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal UEFA EURO 2024,...

Remize albe la EURO 2024: Anglia-Slovenia 0-0 și Danemarca-Serbia 0-0. Se știu primele două meciuri din optimi

Marți s-a încheiat și cea de-a patra grupă de la EURO 2024, după meciurile Anglia - Slovenia, scor 0-0, respectiv Danemarca - Serbia, scor...

Viktor Orban „a recidivat”: În 2013, în România, a murit un om după un accident cu o mașină din coloana oficială

Accidentul a avut loc în timp ce coloana oficială a lui Viktor Orban gonea spre aeroportul din Stuttgart. Cum se întâmplă în astfel de...
Ultima oră
Pe aceeași temă